Prima parte

Cartea Apocalipei este singura din acest gen din Noul Testament, dar mai sunt multe de acest tip in societatea antica,scrise in special de iudei si mai apoi de crestini.Acestea au fost denumite descoperiri,termenul derivand din cuvantul grecesc apokalypsis, scopul principal al unei astfel de carti fiind acela de a tine aprinsa flacara credintei in vremuri dificile si sa mentina vie speranta venirii Zilei Domnului si a Imparatiei lui Dumnezeu.Miscarea apocaliptica este vazut ca fiind rodul profetiei,dar apocalipsele evreiesti totusi nu aveau intrutotul speranta escatologica a oamenilor pentru ca ele contineau de regula descrieri ale cerului si pamintului cu locuitorii lor,inclusiv puteri angelice si demonice.

Cel mai remarcabil exemplu de apocalipsa din Vechiul Testament este cartea lui Daniel,care a devenit un model pentru scrierile apocaliptice de mai tarziu.Si alte lucrari profetice contin trasaturi inrudite cu gndirea si modul de exprimare al scrierilor apocaliptice.Ezechiel,de exemplu,a fost numit deseori drept ,,parintele apocalipsei".Multe pasaje din Isaia 40-55 anticipeaza stilul si continutul apocaliptic,alaturi de Isaia 25-27 si Zaharia 9-14.
O caracteristica interesanta,in comparatie cu evangheliile este faptul ca mare parte a invataturii Mantuitorului este exprimata in plide in timp ce cartea Apocalipsei foloseste imagini alegorice pentru a expune prezentarile despre trecutul,prezentul si viitorul istoric.Intelegerea folosirii unor astfel de alegorii in literatura inrudita este de o importanta cruciala pentru a intelege semnificatia lor in contextul Apocalipei lui Ioan. Limbajul plastic al apocalipselor evreiesti isi are originea in Vechiul Testament si la randul lor autorii Vechiului Testament au folosit imaginistica specifica popoarelor din Orientul Apropiat.Ioan a fost evident familiar cu acest context,deoarece lucrarea sa reflecta influente certe ale limbajului Vechiului Testament.Insa lucrarea lui Ioan nu trebuie privita nici ca o profetie,nici ca o apocalipsa exclusiva,ca si cum acesti termeni s-ar exclude reciproc,ci dimpotriva,ei se completeza si duc lucrarea in categoria unui profetii apocaliptice. Spre diferenta de alte lucrari similare,cu care a fost des pusa in comparatie spre analiza,de exemplu I Enoh,Apocalipsa lui Ioan este diferita.

In timp ce in I Enoh profetul afirma ca ceea ce a vazut nu era pentru generatia acesta ,,ci pentru una necunoscuta care urma sa vina",Apocalipsa lui Ioan este mult mai pragmatica intrucat situatiile si nevoile bisericilor carora li s-a adresat Ioan erau tot atat de reale in conceptia lui Ioan pe cat erau de reale bisericile carora li s-a adresat Apostolul Pavel.Profetului i s-a poruncit sa scrie din perspectiva evenimentelor,din Asia romana,cu privire la evenimentele ce incepeau sa prinda contur cu privire la bisericile locale dar cu o rezonanta in timp ce depasea momentul istoric respectiv.Prezenta a numeroase pasaje inrudite cu specia imnului in Cartea Apocalipsei i-a facut pe multi exegeti sa considere cartea drept drama a sfarsitului,precum in traditia antica,unde drama si inchinarea erau in stransa legaura.Cartea este practic alcatuita din sapte acte si sapte scene iar ,,imnurile"au o functie similara cu sensul lor in drama antica:arunca lumina asupra viziunii cartii,anticipand si explicand partile dramatice ale intrigii.Cu toate acestea Apocalipsa nu este o drama dar are caracteristicile unei opere dramatice.

Sunt doua posibilitati principale legate de data scrierii Apocalipsei,care sunt insa inc in dezbterea cercetatorilor: perioada furtunoasa de dupa moartea lui Nero(68-69 d.Hr) fie spre sfarsitul domniei lui Domitian,in jurul anului 95 d.Hr.Primul punct de vedere este sustinut pe baza probabilitatii ca Ioan sa fi indurat persecutia impotriva crestinilor din timpul lui Nero,dar si pe baza faptului ca nu exista in carte o referire exacta cu privire la data distrugerii Ierusalimului,in anul 70 d.Hr.Daca textul din Apocalipsa 11:1-2 este interpretat in mod literal,acesta poate indica faptul ca Ierusalimul ar fi fost sub atac prelungit si ca altarul si curtea exterioara a Templului au fost fie impresurate fie nu au putut fi ferite din calea fortelor romane,timp in care Sfantul Lacas ar fi continuat sa fie pazit de Dumnezeu.In ultimele capitole ale cartii Roma este denumita ,,Babilonul",motivul cel mai proabil fiind ca Nabucodonosor a distrus Ierusalimul in anul 586 i.Hr la fel cum a procedat si Roma pentru ultima data.Un alt argument in acest sens ar fi ca apocalipsele 4 Ezdra si 2 Baruh au fost scrise la sfarsitul primului secol al erei crestine si ele atribuie,de asemenea,Romei titlul de Babilon din aceleasi considerente. Cu privire la a doua posibilitate multi cercetatori din prezent sustin ca Irineu a punctat cel ma bine data scrierii cartii:,,Asa ceva s-a vazut nu cu mult timp in urma,ci aproape in zilele noastre,spre sfarsitul domniei lui Domitian",aproximare ce a fost sustinuta si de care Eusebiu.

Nota: la final voi indica si bibliografia.Ceea ce cititi este un punct de vedere si trebuie tratat in acest mod,drept o sinteza de mici dimensiuni despre un subiect cu multe intelesuri.