View Single Post
  #15  
Vechi 30.07.2020, 20:31:05
sergey sergey is offline
Member
 
Data înregistrării: 01.02.2017
Mesaje: 30
Implicit

Reporterul:

Mergând chiar și până la conducătorul bisericii…

Da, și în lume și, după cum spunea părintele, și în rândul clericilor.

Bineînțeles că eu acum nu sunt în stare să transmit totul, dar părintele vorbea în mod înțelept, și poate că doar acum poți să înțelegi că pentru trădare, pentru că eu acum am citit și știu, că există mulți preoți care nu se roagă, când a renunțat, și din cauza trădării, va sărăci credința preoților.

Reporterul:

Așa spune, da?

Da.

Reporterul:

Adică probabil că Dumnezeu nu va da păstori buni nici în rândul clericilor?

Da.

Reporterul:

Din cauza uciderii țarului, da?

Da. Părintele spunea, că din cauza uciderii țarului să nu mai așteptăm conducători buni.

Pentru că păcatul aceluia care a omorât care asupra generațiilor următoare și iată că noi trăim și vedem că nu exisă conducători buni pentru că strămoșii noștri sunt vinovați.

Și prin asta putem înțelege cele pe care le spunea părintele, că păcatul uciderii țarului cade asupra întregii Rusii.

Părintele spunea, că există două sau trei cazuri în care atunci când omul este împușcat, cel care comandă uciderea nu are păcat. Eu îmi amintesc că unul dintre aceste cazuri este execuția trădătorilor patriei, când păcatul nu cade asupra nimănui. Pentru că este un păcat greu.

Atunci când părintele a murit, tocmai muriseră, trecuseră puțin timp, l-am visat pe părintele.

Se făcea că mergeam împreună, îl țineam de braț din cauza bătrâneții. Și părintele mi-a spus: Maria, muncește în locul meu o zi. Atunci nu trecuseră nici patruzeci de zile. I-am răspuns: Părinte, cum să muncesc pentru Dvs., că doar nu lucrați un oarecare șef în construcții, nu voi putea nicidecum să muncesc pentru Dvs. Nu voi putea să muncesc.

Părintele mi-a spus: Vei putea. Muncește.

Și m-am trezit.

Nu știu cum să înțeleg acest vis.

Ne susținea și ne spunea, să nu deznădăjduim pentru că dacă am fi din lumea asta, lumea n-ar iubi, iar dacă Dumnezeu te-a ales și vrea să te mântuiască, lumea nu te va iubi.

Apoi când am venit la părintele, mi-a spus: Maria, va veni un timp, când se vor ridica foarte asupra ta, chiar și oamenii credincioși. Chiar și credincioșii se vor ridica împotriva ta.

Îmi scria, să nu-mi fie frică, să-mi amintesc toate cele pe care el le spune și să viețuiesc așa cum a spus el.

Chiar și atunci când voi viețui în colectiv și legea nu se va respecta, tu însă să nu asculți.

Și se pare că acum pe mine mă ceartă, din moment ce maica binecuvântează să muncim în zi de sărbătoare, iar eu nu mă duc. Par a fi un dezertor. Consideră că mă cred sfântă și nu vreau să mă supun. Iar în mănăstire ea mai importantă este ascultarea. Ascultarea este principală și îmi spun, că eu nu fac ascultare. Înțelegeți?

Iar părintele spunea, că Legea Domnului este mai presus. După cum s-a exprimat părintele, dacă te vor forța să plantezi varza cu rădăcina în sus, atunci să plantezi după cum îți cer, pentru că nu Dumnezeu din cer a dat această poruncă, ci este o ascultare laică. Dar în momentul în care îți spun că este ascultare, dar nu corespunde cu Legea, atunci nu te supune autorității. Pentru că în caz contrar vei ajunge în acest fel până la ștampilă pentru că vor spune, că nu te supui, nu accepți ștampila și nu ai acte. Și părintele spunea, că există o mare diferență. Ascultarea este una, dar depinde ce fel de ascultare.

Eram împreună cu Galina, stăteau toți trei la masă.

Galina i-a spus părintelui, că-i este frică să ajung să viețuiesc în timpul lui Antihrist. Galina era bolnavă, avea astmă, era în general bolnavă.

Iar părintele i-a răspuns: Galina, noi nu vom ajunge să trăim acele timpuri.

Eu stăteam și nu spuneam nimic. Și părintele a spus: Iar Maria este încă tânără.

Nu știu cum să înțeleg aceste cuvinte. Fie voi trăi până atunci, fie altceva se ascunde în aceste cuvinte. Nu știu.

Protoiereul Nicolae Ragozin ne-a lăsat această mărturie. Mărturia duhului.

Despre toate acestea a vorbit încă în anii ’70. Vorbea de parcă vedea acestea în realitate, iar noi le retrăim în prezent.

Retrăim și nu ne dăm seama, cum s-au schimba noțiunile de bine și rău, cât de mult a sărăcit credința nu doar în popor, dar și în rândul păstorilor. Și întrebările: Ce să facem? Cum să ne mântuim? și le pun nu doar scepticii, dar și noi, creștinii. De parcă nu am citit Evanghelia, nu am auzit cuvintele lui Hristos: Aceasta este Calea, Adevărul și Viața. Deci, urmați lui Hristos, nu acceptați nimic pământesc și veți fi cetățeni destoinici ai Cerului.

Aici scrie despre floare, că floarea este minunată.

Reporterul:

Întoarceți ca să fie vizibil scrisul.

Floarea este minunată, dar se vestejește. La fel și viața omului. Trebuie să înțelegem, că cu timpul aceasta se vestejește.

Reporterul:

Maică, dar în prezent, în legătură cu toate aceste procese negative, cu atribuirea numerelor, introducerea pașapoartelor noi, Dvs. ținând la vechiul pașaport, simțiți că oamenii care acceptă tot ce este nou se schimbă? În opinia Dvs. oamenii se schimbă?

Cred că se schimbă. Am impresia că devin mai nervoși, parcă ar încolți în ei o oarecare răutate, parcă înflorește, o oarecare neliniște, oarecare boli au loc în aceștia. Există oarecare modificări. Nu știu exact care pentru că nu am încercat să observa asta. Dar eu am impresia că într-adevăr oamenii se schimbă.

Dumnezeu ne-a poruncit dragostea, iubiți-vă unii pe alții, rugați-vă unul pentru altul, chiar și Apostolul Pavel, Apostol fiind, ruga să ne rugăm pentru el, noi însă nu avem dragoste. Dacă avem pe cineva apropiat, atunci ne mai rugăm, iar dacă nu avem, atunci am și uitat de asta. Și gata. Și dacă nu există rugăciune unul pentru celălalt, nu există nici dragoste. Înseamnă că dăinuie o oarecare indiferență. Și eu am impresia că în cazul oamenilor care acceptă noile acte indiferența se mărește.

Am o cunoștință care a primi pașaportul. Și i-am spus de multe ori, să nu-l accepte. Și-mi spunea, că nu-l va accepta. Și s-a dus și l-a luat. I-am spus: cum se poate? De ce? Și spune, că nu știe de ce se simte rău. Și până în prezent nu se simte bine.

Și același lucru se petrece cu mulți.
Reply With Quote