[sergey]

Reporterul:

Mergând chiar şi până la conducătorul bisericii…

Da, şi în lume şi, după cum spunea părintele, şi în rândul clericilor.

Bineînţeles că eu acum nu sunt în stare să transmit totul, dar părintele vorbea în mod înţelept, şi poate că doar acum poţi să înţelegi că pentru trădare, pentru că eu acum am citit şi ştiu, că există mulţi preoţi care nu se roagă, când a renunţat, şi din cauza trădării, va sărăci credinţa preoţilor.

Reporterul:

Aşa spune, da?

Da.

Reporterul:

Adică probabil că Dumnezeu nu va da păstori buni nici în rândul clericilor?

Da.

Reporterul:

Din cauza uciderii ţarului, da?

Da. Părintele spunea, că din cauza uciderii ţarului să nu mai aşteptăm conducători buni.

Pentru că păcatul aceluia care a omorât care asupra generaţiilor următoare şi iată că noi trăim şi vedem că nu exisă conducători buni pentru că strămoşii noştri sunt vinovaţi.

Şi prin asta putem înţelege cele pe care le spunea părintele, că păcatul uciderii ţarului cade asupra întregii Rusii.

Părintele spunea, că există două sau trei cazuri în care atunci când omul este împuşcat, cel care comandă uciderea nu are păcat. Eu îmi amintesc că unul dintre aceste cazuri este execuţia trădătorilor patriei, când păcatul nu cade asupra nimănui. Pentru că este un păcat greu.

Atunci când părintele a murit, tocmai muriseră, trecuseră puţin timp, l-am visat pe părintele.

Se făcea că mergeam împreună, îl ţineam de braţ din cauza bătrâneţii. Şi părintele mi-a spus: Maria, munceşte în locul meu o zi. Atunci nu trecuseră nici patruzeci de zile. I-am răspuns: Părinte, cum să muncesc pentru Dvs., că doar nu lucraţi un oarecare şef în construcţii, nu voi putea nicidecum să muncesc pentru Dvs. Nu voi putea să muncesc.

Părintele mi-a spus: Vei putea. Munceşte.

Şi m-am trezit.

Nu ştiu cum să înţeleg acest vis.

Ne susţinea şi ne spunea, să nu deznădăjduim pentru că dacă am fi din lumea asta, lumea n-ar iubi, iar dacă Dumnezeu te-a ales şi vrea să te mântuiască, lumea nu te va iubi.

Apoi când am venit la părintele, mi-a spus: Maria, va veni un timp, când se vor ridica foarte asupra ta, chiar şi oamenii credincioşi. Chiar şi credincioşii se vor ridica împotriva ta.

Îmi scria, să nu-mi fie frică, să-mi amintesc toate cele pe care el le spune şi să vieţuiesc aşa cum a spus el.

Chiar şi atunci când voi vieţui în colectiv şi legea nu se va respecta, tu însă să nu asculţi.

Şi se pare că acum pe mine mă ceartă, din moment ce maica binecuvântează să muncim în zi de sărbătoare, iar eu nu mă duc. Par a fi un dezertor. Consideră că mă cred sfântă şi nu vreau să mă supun. Iar în mănăstire ea mai importantă este ascultarea. Ascultarea este principală şi îmi spun, că eu nu fac ascultare. Înţelegeţi?

Iar părintele spunea, că Legea Domnului este mai presus. După cum s-a exprimat părintele, dacă te vor forţa să plantezi varza cu rădăcina în sus, atunci să plantezi după cum îţi cer, pentru că nu Dumnezeu din cer a dat această poruncă, ci este o ascultare laică. Dar în momentul în care îţi spun că este ascultare, dar nu corespunde cu Legea, atunci nu te supune autorităţii. Pentru că în caz contrar vei ajunge în acest fel până la ştampilă pentru că vor spune, că nu te supui, nu accepţi ştampila şi nu ai acte. Şi părintele spunea, că există o mare diferenţă. Ascultarea este una, dar depinde ce fel de ascultare.

Eram împreună cu Galina, stăteau toţi trei la masă.

Galina i-a spus părintelui, că-i este frică să ajung să vieţuiesc în timpul lui Antihrist. Galina era bolnavă, avea astmă, era în general bolnavă.

Iar părintele i-a răspuns: Galina, noi nu vom ajunge să trăim acele timpuri.

Eu stăteam şi nu spuneam nimic. Şi părintele a spus: Iar Maria este încă tânără.

Nu ştiu cum să înţeleg aceste cuvinte. Fie voi trăi până atunci, fie altceva se ascunde în aceste cuvinte. Nu ştiu.

Protoiereul Nicolae Ragozin ne-a lăsat această mărturie. Mărturia duhului.

Despre toate acestea a vorbit încă în anii ’70. Vorbea de parcă vedea acestea în realitate, iar noi le retrăim în prezent.

Retrăim şi nu ne dăm seama, cum s-au schimba noţiunile de bine şi rău, cât de mult a sărăcit credinţa nu doar în popor, dar şi în rândul păstorilor. Şi întrebările: Ce să facem? Cum să ne mântuim? şi le pun nu doar scepticii, dar şi noi, creştinii. De parcă nu am citit Evanghelia, nu am auzit cuvintele lui Hristos: Aceasta este Calea, Adevărul şi Viaţa. Deci, urmaţi lui Hristos, nu acceptaţi nimic pământesc şi veţi fi cetăţeni destoinici ai Cerului.

Aici scrie despre floare, că floarea este minunată.

Reporterul:

Întoarceţi ca să fie vizibil scrisul.

Floarea este minunată, dar se vestejeşte. La fel şi viaţa omului. Trebuie să înţelegem, că cu timpul aceasta se vestejeşte.

Reporterul:

Maică, dar în prezent, în legătură cu toate aceste procese negative, cu atribuirea numerelor, introducerea paşapoartelor noi, Dvs. ţinând la vechiul paşaport, simţiţi că oamenii care acceptă tot ce este nou se schimbă? În opinia Dvs. oamenii se schimbă?

Cred că se schimbă. Am impresia că devin mai nervoşi, parcă ar încolţi în ei o oarecare răutate, parcă înfloreşte, o oarecare nelinişte, oarecare boli au loc în aceştia. Există oarecare modificări. Nu ştiu exact care pentru că nu am încercat să observa asta. Dar eu am impresia că într-adevăr oamenii se schimbă.

Dumnezeu ne-a poruncit dragostea, iubiţi-vă unii pe alţii, rugaţi-vă unul pentru altul, chiar şi Apostolul Pavel, Apostol fiind, ruga să ne rugăm pentru el, noi însă nu avem dragoste. Dacă avem pe cineva apropiat, atunci ne mai rugăm, iar dacă nu avem, atunci am şi uitat de asta. Şi gata. Şi dacă nu există rugăciune unul pentru celălalt, nu există nici dragoste. Înseamnă că dăinuie o oarecare indiferenţă. Şi eu am impresia că în cazul oamenilor care acceptă noile acte indiferenţa se măreşte.

Am o cunoştinţă care a primi paşaportul. Şi i-am spus de multe ori, să nu-l accepte. Şi-mi spunea, că nu-l va accepta. Şi s-a dus şi l-a luat. I-am spus: cum se poate? De ce? Şi spune, că nu ştie de ce se simte rău. Şi până în prezent nu se simte bine.

Şi acelaşi lucru se petrece cu mulţi.