Sa te străduiești cu orice chip să păstrezi pacea sufletească și să nu te tulburi de insultele celorlalți. Vei reuși asta dacă te înfrânezi prin orice mijloc de la mânie și-ți păzești mintea și inima cu trezvie de zvâcnirile necuviincioase.
Să primim insultele celorlalți fară să ne tulburăm, ca și când nu ne-ar fi adresate nopuă. O astfel de purtare ne poate aduce în suflet pacea și-l poate face pe acesta sălaș al lui Dumnezeu.
Dacă nu ne este cu putință să rămânem netulburați, trebuie cel puțin să ne înfrânăm limba, după cum spune Psalmistul: „Tulburatu-m-am și n-am grăit” (Psalmi 76, 4).
Pilde de lipsă a mâniei întâlnim în viața Sfântului Spiridon al Trimitundei și la Sfântul Efrem Sirul. Primul a răbdat o înjosire astfel: a mers odată la palat ca să-l întâlnească pe împărat, care-l invitase. Însă o slugă l-a luat drept cerșetor, nu i-a permis să intre, l-a batjocorit și l-a pălmuit. Atunci Sfântul, lipsit de răutate cum era, și-a întors după porunca Domnului și celălalt obraz.
Odată, pe când Sfântul Efrem postea în pustie, s-a întâmplat următorul fapt: un ucenic îi aducea mâncarea, însă pe drum vasul i-a scăpat din mâini și s-a spart.
„Nu te întrista frate, i-a zis sfântul ucenicului, văzându-l supărat. Dacă mâncarea nu vrea să vină la noi, vom merge noi la ea.”
S-a dus deci, s-a așezat lângă vasul spart, a adunat mâncarea de jos și a mâncat-o. Așa de departe era de patima mâniei.
(Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov, traducere de Cristian Spătărelu, Editura Egumenița, pp. 326-327)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|