Atunci cand intalnesc un om de alta credinta sau de alta confesiune, nu prea intru in dispute religioase, decat daca acesta incearca sa ma atraga la credinta lui. Da, mi-as dori sa se mantuiasca toata suflarea, dar privesc in jur si vad din ce in ce mai clar ca tendintele lumii contemporane sunt in opozitie cu crestinismul autentic.

Caci egoismul si mandria omului contemporan au intrecut orice limite. Dupa perioada comunista s-ar fi cuvenit sa ne catehizam noi insine si sa ne respectam cu strictete valorile noastre ortodoxe, ca sa avem ce sa aratam si altora, nu sa facem inchinaciuni celor care s-au ratacit de la dreapta credinta. Caci in acest caz, orb pe orb se calauzeste pentru a ajunge impreuna in iad.

Ma retrag ca melcul in cochilia mea si-mi vine sa plang cand vad cat de mult se vorbeste de ecumenism si cat de putin despre mantuire. Ma intristez, de asemenea cand vad cum se legifereaza tot felul de pacate, fara ca Biserica sa ia atitudine. Si atunci, dragoste-dragoste, dar in numele cui? In numele lui Dumnezeu nu e in niciun caz.

Dragostea crestina, ca orice dragoste, presupune si discernamant. In fata celor care sunt despatimiti si sfinti si au ajuns la treapta cea mai de sus a desavarsirii si-i pot iubi pe oameni asa cum ii iubeste Dumnezeu ma inchin pana la pamant si fac si metanie. Dar in fata celor care in numele iubirii lui Dumnezeu in loc sa fie preocupati de sfintenie duc turma lui Dumnezeu in prapastia pierzarii nu pot decat sa le amintesc cuvintele parintelui Arsenie Boca care spune ca ecumenismul reprezinta cozile de topor ale Apusului, prabusirea Bisericii prin slujitorii ei.

Dumnezeu sa ne ajute sa luptam cu noi insine, cu pacatele noastre si atunci, asa cum spunea parintele Paisie Aghioritul ,,o mie se vor mantui in jurul nostru.'' Deci, daca ne e mila de altii trebuie sa ne despatimim si sa ne rugam lui Dumnezeu cu inma curata si Dumnezeu va putea schimba lumea din aproape in aproape. Nu religia lumii trebuie schimbata in primul rand, ci atitudinea noastra fata de PACAT.