[Seraphim7]

Fragmente din "Cartea Spiritelor",de Alan Kardec
Este sub forma de întrebare/răspuns dintre medium și spirite

1. Sufletul după moarte 149. Ce devine sufletul îndată după moarte?
„Redevine Spirit, adică reintră în lumea Spiritelor pe care o părăsise pentru puţin timp”.
150. Sufletul îşi păstrează după moarte individualitatea?
„Fireşte, nu şi-o pierde niciodată. Ce ar fi fost el dacă nu şi-ar fi păstrat-o?”
Cum îşi constată sufletul individualitatea, din moment ce nu mai are un corp material?
„El mai are încă fluidul ce-i este propriu, extras din atmosfera planetei sale, şi care reprezintă opera ultimei sale încarnări: perispiritul său”.
Sufletul nu duce cu sine nimic de aici, de pe pământ?
„Nimic altceva decât amintirea şi dorinţa de a merge într-o lume mai bună. Această amintire este plină de dulceaţă sau de amărăciune după felul în care s-a folosit de viaţă;
cu cât este mai pur, cu atât înţelege mai bine inutilitatea celor lăsate pe pământ”.
151. Ce gândiţi despre opinia conform căreia, după moarte, sufletul reintră în totul universal?
„Dar ansamblul Spiritelor nu formează un întreg? Nu este tot o lume? Când eşti într-o adunare, faci parte integrantă din acea adunare, şi totuşi ai în permanentă propria individualitate”.
152. Ce dovadă putem avea cu privire la păstrarea individualităţii sufletului după moarte?
„Nu aveţi dovada prin comunicările pe care le obţineţi? Dacă nu sunteţi orbi, veţi vedea; şi dacă nu sunteţi surzi, veţi auzi, căci foarte des o voce vă vorbeşte şi vă revelează existenţa unei entităţi de dincolo de voi”.
Cei ce gândesc că la moarte sufletul reintră în totul universal cad în greşală dacă înţeleg prin aceasta că, asemănător unei picături de apă ce cade în ocean el îşi pierde individualitatea; au dreptate dacă înţeleg prin „totul universal” ansamblul entităţilor incorporale în care fiecare suflet sau Spirit este un element distinct. Dacă sufletele ar fi fost amestecate într-o masă, nu ar fi avut decât calităţile ansamblului, nu ar fi avut nici inteligenţă, nici calităţi proprii; în timp ce, în toate comunicările, ele lasă să se întrevadă o conştiinţă şi o voinţă distincte; diversitatea infinită ce ne-o prezintă sub toate raporturile este chiar consecinţa individualităţilor. Dacă după moarte nu ar fi existat decât ceea ce se numeşte marele TOT absorbind toate individualităţile, acest TOT ar fi uniform, şi ca urmare toate comunicările ce s-ar primi din lumea invizibilă ar fi identice. De vreme ce se întâlnesc entităţi bune, altele rele, savante şi ignorante, fericite şi nefericite; care au toate tipurile de caractere: vesele şi triste, nefericite şi profunde 36/216 etc., este evident că acestea sunt existenţe distincte. Individualitatea devine şi mai evidentă atunci când aceste existenţe îşi probează identitatea prin semne incontestabile, detalii personale referitoare la viaţa lor terestră ce se pot constata; ea nu poate fi pusă la îndoială când Spiritele se manifestă la vedere prin apariţii. Individualitatea sufletului nu era indicată, în teorie, ca un articol de credinţă; într-un fel, spiritismul are şi o certificare materială.
153. În ce fel trebuie înţeleasă viaţa eternă?
„Viaţa Spiritului este eternă; cea a corpului este tranzitorie şi pasageră. Când corpul moare, sufletul reintră în viaţa eternă.”
Nu ar fi mai exact să se numească viaţă eternă cea a Spiritelor pure, a celor care atingând gradul suprem de perfecţiune nu mai au de trecut prin încercări?
„Mai degrabă fericirea eternă; dar este o chestiune de cuvinte, numiţi lucrurile cum doriţi, numai să înţelegeţi”.
2. Separarea sufletului de corp 154. Separarea sufletului de corp este dureroasă?
„Nu, corpul adesea suferă mai mult în timpul vieţii decât în momentul morţii:
sufletul deloc. Suferinţele prin care trece câteodată în momentul morţii sunt un prilej de bucurie pentru Spirit, care vede sosind sfârşitul exilului său”.
În moartea naturală, ce survine prin epuizarea organelor ca urmare a vârstei, omul părăseşte viaţa fără a băga de seamă: ca o lampă ce se stinge nemaifiind alimentată.
155, Cum se realizează separarea sufletului de corp?
„Legăturile ce-l reţineau fiind rupte, el se eliberează”.
Separarea este instantanee şi prin tranziţie bruscă? Există o linie de demarcaţie net trasată între viaţă şi moarte?
„Nu, sufletul se eliberează gradat şi nu fuge ca o pasăre captivă repusă subit în libertate. Cele două stări se ating, se amestecă, astfel că Spiritul se degajă puţin câte puţin de legăturile sale: ele se desfac, nu se rup”.
În timpul vieţii, Spiritul este ţinut de corp prin învelişul său semi-material sau perispirit; moartea înseamnă doar distrugerea corpului şi nu şi a celui de al doilea înveliş ce se separă de corp când în acesta încetează viaţa organică. Observaţia probează că în momentul morţii desprinderea peri-spiritului nu se face subit; ea nu se realizează decât gradat, cu o lentoare foarte variabilă depinzând de individ; la unii este foarte rapidă, şi se poate spune că între momentul morţii şi cel al eliberării sunt câteva ore; dar la alţii, mai ales la cei a căror viaţă a fost exclusiv materială şi senzuală, dezlegarea este mai puţin rapidă şi durează câteodată zile, săptămâni şi chiar luni, ceea ce nu implică o mai mică vitalitate a corpului, nici posibilitatea unei reîntoarceri la viaţă, ci o simplă afinitate între corp şi Spirit, în raport cu superioritatea acordată, în viaţă, de către spirit materiei. E raţional să concepi, într-adevăr, cu cât Spiritul s-a identificat cu materia, cu atât îi vine mai greu la separare; în timp ce activitatea intelectuală şi morală, elevaţia gândirii, operează un început de desprindere chiar în timpul vieţii corpului, iar atunci când soseşte moartea desprinderea este aproape instantanee. Acesta este rezultatul studiilor făcute pe toţi indivizii observaţi în momentul morţii. Observaţiile mai probează că afinitatea ce persistă, la anumiţi indivizi, între suflet şi corp, este câteodată foarte dureroasă deoarece Spiritul poate simţi oroare faţă de descompunere. Cazul este excepţional şi specific anumitor feluri de viaţă şi anumitor feluri de moarte, apare şi la câţiva sinucigaşi.
156. Separarea definitivă dintre suflet şi corp poate avea loc înainte de încetarea completă a vieţii organice?
„La agonie, sufletul a părăsit câteodată corpul: nu mai există decât viaţă organică.
Omul nu mai are conştiinţa sinelui şi totuşi îi rămâne un suflu de viaţă.
Corpul este o maşină pe care inima o face să se pună în mişcare; el există doar atâta 37/216 timp cât inima face sângele să circule prin vene, şi pentru asta nu e nevoie de suflet”.
157. În momentul morţii, sufletul nu are câteodată o aspiraţie sau un extaz ce-lface să întrevadă lumea unde va merge?
„Deseori sufletul ştie să desfacă legăturile ce-l ataşează de corp; în acest caz face toate eforturile pentru a le rupe în întregime. Deja degajat în parte de materie, el vede derulându-se viitorul în faţa sa şi se bucură, prin anticipare, de starea de spirit”.
158. Exemplul omizii care, mai întâi, se târăşte pe pământ, după aceea se închide în crisalida sa într-o moarte aparentă, pentru a renaşte apoi într-o existenţă strălucitoare, ne poate da o idee a vieţii terestre, apoi a morţii, şi în sfârşit a noii noastre existenţe?
„O idee în mic. Comparaţia este bună, dar n-ar trebui totuşi luată ad litteram, cum se întâmplă de obicei”.
159. Ce senzaţie încearcă sufletul în momentul când se regăseşte în lumea Spiritelor?
„Depinde, dacă ai făcut rău din dorinţa de a-l face, te simţi în primul moment cu totul ruşinat de cele făcute. Pentru cel drept, senzaţia este foarte diferită: ca uşurarea de o mare greutate, căci el nu se teme de nici o privire scrutătoare”.
160. Spiritul regăseşte imediat pe cei cunoscuţi pe pământ şi care au murit înaintea lui?
„Da, în funcţie de afecţiunea avută pentru el; adesea, ei vin să-l primească la reintrarea în lumea Spiritelor, şi îl ajută să se degajeze de scutecele materiei; ca astfel să regăsească multe din cele pierdute din vedere în timpul şederii sale pe pământ; vede pe cei rătăcitori; merge să viziteze pe cei ce sunt încarnaţi”.
161. În moartea violentă şi accidentală, atunci când organele nu au fost încă slăbite de vârstă sau de boli, separarea sufletului şi încetarea vieţii au loc simultan?
„În general aşa este, însă clipa ce le separă este foarte scurtă”.
162. După decapitare, de exemplu, omul păstrează timp de câteva momente conştiinţa de sine?
„Adesea, o păstrează timp de câteva minute până când viaţa organică se stinge complet. Dar tot adesea teama de moarte l-a făcut să-şi piardă această conştiinţă înainte de momentul supliciului”.
Nu este vorba aici decât de conştiinţa pe care cel ce suportă supliciul o poate avea despre sine însuşi, ca om şi prin intermediul organelor, şi nu ca Spirit. Dacă nu a pierdut această conştiinţă înainte de supliciu, poate deci să o păstreze câteva clipe - o foarte scurtă durată -, şi ea încetează neapărat odată cu viaţa organică a creierului, ceea ce nu implică faptul că, pentru aceasta, perispiritul să fie în întregime degajat de corp, ci din contră: în toate cazurile de moarte violentă, când nu vine prin stingerea treptată a forţelor vitale, legăturile ce unesc corpul cu perispiritul sunt mai persistente, şi eliberarea completă este mai lentă.