În prealabil postat de ioan cezar
Am citit cu interes si cu amaraciune acest topic. O amaraciune pentru conditia noastra de fiinte muritoare, care suferim prea usor deznadejdi de tot felul si uitam ca suntem urmasii celor pentru care Dumnezeu a creat totul... Ne minimalizam demnitatea fara de egal inaintea Domnului: aceea de a fi nu doar copiii Lui, creati dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu ci, mai presus de orice argument sau eveniment, suntem copartasi cu El la Sfanta Liturghie. Adica acolo unde are loc o reasezare a omului in raport cu tot cosmosul, iar in raport cu Dumnezeirea - un act de dragoste fara egal, neinchipuit de frumos. Desi tot cosmosul e prins in Sfanta Liturghie, doar omul o traieste, impreuna cu ingerii, cu sfintii, cu Dumnezeirea.
Dar vine boala...
Suferinta...
Moartea...
Si toate roadele pacatului, lucrarea celui dintai ucigas de oameni...
Ademenirea, dulcea seductie a mortii, vraja ei cu iz eliberator s.a.m.d.
Insa noi am fost invatati, dintru inceput, cum sa ne raportam la boala, la pacat, la suferinte si la moarte.
Vorbim de incercari, de inima infranta si smerita, de modul prin care Dumnezeu isi cearta fiii pe care ii iubeste s.a.m.d.
Si nu voim cu nici un pret, nici macar cu pretul vietii, sa punem inima in lumina dulce a dumnezeirii. Nu! O tinem una si buna cu afundarea in suferinta, in intuneric, in deznadejde (aici fara vreun scop duhovnicesc, ci numai ca abandon, numai cadere).
Si ne balacim in tenebrele naclaite ale mucilor si melancoliilor de tot felul. Apoi mai ridicam si pumnul catre Cer.
De parca omul, doar, ne-ar interesa (si chiar asa e, vai!), impingem discutia la infinit despre ale omului.
Omul, omul, omul!...........
Obsesia dintai a noastra, obsesia din urma....
Omul si suferintele lui, prometeul care lupta cu zeii, etc.
Cata nesimtire avem. Cata sminteala. Cata nebunie.
De ce nebunilor, mereu omul si doar omul?
De ce nu Dumnezeu si omul? Omul si Dumnezeu?
Ca sa ne trezim apoi va ne lamentam, vai, de suferinta unui sinucigas sau a unui nebun si sa plangem in intunericul iadului nostru, sa deplangem, vai, ipocrizie!!!, desertaciunea si precaritatea destinului omenesc.
Pai cine ne pune sa stam cu curul la Dumnezeu?
Cum cine? Dracu, cine altcineva.
Dracu, nebunia, prostia, curvia de tot felul (cate fete au acesti Ianus care sunt curvia, desfranarea, faradelegea...), necontenita noastra tendinta de a iubi orice si pe oricine, dar nu viata in Hristos.
Amara trebuie sa fie suferinta unui om care alege sinuciderea. Nenorocirea mare.
Sa ne fereasca Dumnezeu sa ajungem in ipostaza de a fi atat de nenorociti, de cazuti si de orbi, de reci/morti sufleteste, incat sa vedem ca singura scapare (auzi!) moartea.
Nu, Dumnezeu nu ne-a creat sa murim, ci sa traim! Si inca fericirea, bucuria convietuirii cu El.
Ramane doar sa o facem, prin harul Lui, prin rugaciunea noastra si prin silirea sa ne ridicam din noroiul poftelor si faradelegilor noastre de fiecare ceas sau din rastimpuri.
Sa fiu iertat.
Dumnezeu sa ne ocroteasca si sa ne lumineze! AMIN+
|