View Single Post
  #3  
Vechi 14.06.2019, 02:37:04
nobilissim nobilissim is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 03.11.2016
Mesaje: 3
Implicit

Deci cel ce pe acestea în vremea lor, cu bună tocmire și rânduială le lucrează, acesta poate după scoaterea afară din inimă a patimilor, și întru cântarea de Psalmi să stăruie, și pe gândurile cele ce se ridică prin simțiri, și cu multă tulburare, după lege să le muncească; Și pe ochiul cel simțit, împreună cu cel gândit adică al inimii, când și de acest lucru ar fi trebuință, să-i întindă și să caute la Cer, și curat întru adevăr să se roage. Și acest lucru iarăși câte odată, și prea de puține ori, pentru dracii cei ce în aer (văzduhul inimii n.n.) ne pândesc. Ca să fie inima din străjuire și păzire curățită. Căci dacă rădăcina va fi Sfântă, după Dumnezeiescul Apostol, arătat este că și ramurile și rodul” (Efes. 5, 26) [22]. Iară afară de chipul care am zis, cel ce ochiul și mintea la Cer le ridică, și cu mintea oarecare lucruri voiește să le nălucească, idoli mai vârtos, și nu adevăr oglindește. Căci inima lui este necurată, de aceea cu întâia și a doua luare aminte nu sporește. Că precum la zidirea Casei, nu acoperământul mai întâi, apoi temelia o punem, că este cu neputință acest lucru. Ci întru alt chip, adică întâi temelia, și după aceea zidirea, și apoi după aceasta și acoperământul. Așa și pentru acestea vei înțelege. Că mai întăi adică pe inimă păzindu-o, și pe patimi după aceasta micșorându-le, pe temelia cea Duhovnicească a casei o punem. Și de atunci tulburarea cea care prin simțiri se ridică de la duhurile cele viclene, prin a doua luare aminte înapoi împingându-le, și mai degrabă de război scăpând, deasupra temeliilor, pereții casei celei Duhovnicești îi înfigem. Și după aceea, prin cea desăvârșită către Dumnezeu plecare (ațintire n.n.) și căutare, și pe acoperământul casei îl întindem și îl săvârșim. Și așa casa cea Duhovnicească o săvârșim: întru Hristos Iisus Domnul nostru, căruia I se cuvine slava în veci

AMIN.

* în mss., p. 1407 s-a adăugat cu creionul explicația: “deoarece în Filocalia Elenă este pe apla”.

[8] Psalmii, 33, 8: “Gustați și vedeți că bun este Domnul; fericit bărbatul care nădăjduiește în el”.

[9] Sfânta Evanghelie după Matei, 17, 4: “Și răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voiești, voi face aici trei colibe: Ție una, și lui Moise una, și lui Ilie una”.

[10] Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, 8, 35: “Cine ne va desparți pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia”.

[11] Sfânta Evanghelie după Matei, 15, 19-20:
“19. Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, hule.
20. Acestea sunt care spurca pe om, dar a mânca cu mâini nespălate nu spurcă pe om”.

[12] Sfânta Evanghelie după Matei, 23, 26: “Fariseule orb! Curăță întâi partea dinăuntru a paharului și a blidului, ca să fie și cea din afară”.

[13] Ecclesiastul, 11, 9: “Bucură-te, omule, cât ești tânăr și inima ta să fie veselă în zilele tinereții tale și mergi în căile inimii tale și după ce-ți arată ochii tăi, dar să știi că, pentru toate acestea, Dumnezeu te va aduce la judecata Sa. Alungă necazul din inima ta și depărtează suferințele de trupul tău, căci copilăria și tinerețea sunt deșertăciune”.

[14] Idem, 10, 4: “Dacă mânia stăpânitorului se ridică împotriva ta, nu te clinti din locul tău, căci firea domoală înlătură mari neajunsuri”.

[15] Sfânta Evanghelie după Luca, 12, 29: “Și voi să nu căutați ce veți mânca sau ce veți bea și nu fiți îngrijorați”.

[16] Sfânta Evanghelie după Matei, 7, 14: “Și strâmtă este poarta și îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt care o află”.

[17] Idem, 5, 3: “Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor”.

[18] Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru, 5, 8: “Fiți treji, privegheați. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită”.

[19] Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel, 6, 12: “Căci lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpâni tori lor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății, care sunt în văzduhuri”.

[20] Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel, 4 , 13: “Până vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârșit, la măsură vârstei deplinătății lui Hristos”.

[21] Psalmii, 136, 4: «Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin?» Am decalat trimiterea din mss., cu un stih de la 136, 5 Ia 136, 4.

[22] Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel, 5, 26: “Ca s-o sfințească, curățind-o cu baia apei prin cuvânt".

"Filocalia de la Prodromu - Versiunea în limba română a antologiei în limba greacă, publicată la Veneția, în 1782, la care s-au adăugat și alte texte / Sf. Nicodim Aghioritul & Sf. Macarie Mitropolitul Corintului - New York: Ed. UNIVERSALIA, 2001; pag. 518"


Sursa online: archive.org/details/Filocalia-de-la-Prodromu-Vol.1
archive.org/details/Filocalia-de-la-Prodromul-Vol.2

Last edited by nobilissim; 14.06.2019 at 16:47:26.
Reply With Quote