Subiect: Mari Romani
View Single Post
  #10  
Vechi 07.09.2011, 10:23:52
lore86's Avatar
lore86 lore86 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 10.05.2009
Locație: timisoara
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.203
Implicit Pr Nicolae Tanase- un preot model

Părintele Nicolae Tănase, căsătorit și tată a 6 copii, este preot într-un sat din ROMÂNIA, VALEA PLOPULUI ; dânsul deservește de asemenea și un sat din apropiere, VALEA SCREZII.

În anul 1990, Părintele Nicolae a început lupta sa împotriva avorturilor prin predicare. Unele tinere renunță să avorteze , dar nu-și pot permite un copil din motive social-economice.

Pentru aceasta, Părintele Nicolae înființeză în anul 1994, asociația PRO VITA : PENTRU VIAȚĂ ; Asociația îi primește în grija ei pe acești copii, pentru un timp sau definitiv, dar ea primește de asemenea și copii orfani sau copii ai străzii.

Mamele care își lasă copilul aici pot să-l ia din nou acasă, ceea ce se întâmplă uneori după doi-trei ani, când situația lor socială le permite acest lucru. Asociația păstrează contactul cu mamele, pentru a le ajuta să-și crească copiii.

Asociația PRO VITA numără la ora actuală mai multe case pentru copii. Dar Părintele Nicolae a pus la contribuție și pe enoriașii săi. În fața afluxului important de copii (pe care îi găsește abandonați la ușa sa), Părintele îi încredințează familiilor din parohia sa. Aceste familii de multe ori au deja mai mulți copii, până la șase ; dar mai găsesc încă dragostea pentru a crește până la încă alți patru copii. În condițiile actuale din România, acesta este un adevărat eroism.

La VALEA SCREZII, Părintele Nicolae a construit un așezământ care, pe lângă locuință, cuprinde un dispensar medical și o biserică, o brutărie și un staul. În acest centru locuiesc deja copii, adolescenți și tineri; la vârsta de 18 ani, tinerii trebuie să părăsească orfelinatele de stat și ajung de multe ori în stradă. Părintele Nicolae a scos din subsolurile Bucureștiului, mame tinere cu copiii lor.

Părintele Nicolae se bate pentru viață, înțeleasă ca dar de la Dumnezeu. Se bate pentru viața poporului român și viitorul său. La marea emigrație datorată situaței politico-economice din țară, se adaugă trista realitate a comerțului cu copii români, nu totdeauna orfani, cumpărați de către unii străini din țările occidentale, comerț pe care Părintele Nicolae îl denunță fără menajamente până în fața tribunalelor.

Părintele Nicolae animă de asemenea și două mici tipografii. Una dintre ele editează scrieri despre Ortodoxie, pentru profitul parohiei de la Valea Plopului, unde biserica Sfinții Arhangheli este neterminată. Cealaltă editează lucrări împotriva avorturilor și în favoarea vieții, pentru profitul asociației PRO VITA. Părintele a participat și la emisiuni pe această temă de la T.V. în România și în străinătate.
__________________
Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!
Reply With Quote