În prealabil postat de geo.nektarios
III. 1. Dreptul Iosif apare într-un colț (stânga sau dreapta, în josul icoanei), așezat deoparte de Preasfânta Fecioară Maria, detaliu iconografic menit să evidențieze adevărul scripturistic și învățătura Bisericii potrivit căreia Hristos S-a născut din Fecioară, Iosif nefiind tatăl Pruncului.
Înfățișarea sa trebuie să sugereze un om înaintat în vârstă (Tradiția spune că avea 84 de ani). Este reprezentat cu aureolă, aflându-se între drepții lui Dumnezeu (Matei 1, 19).
Dreptul Iosif are o expresie meditativă, îngrijorată, o stare de tulburare pricinuită de Nașterea feciorelnică a lui Iisus. Iosif închipuie pe tot omul slab în credință, a cărui rațiune nu poate depăși hotarele realităților văzute, de aici și dificultatea de a accepta realitatea suprafirească a tainelor În persoana lui Iosif, icoana dezvăluie nu numai drama sa personală, cât drama întregii omeniri care a privit taina, nu prin ochii credinței, ci ai rațiunii limitate.„Vifor de gânduri necuviincioase având întru sine înțeleptul Iosif s-a tulburat […], dar cunoscând că zămislirea ta este de la Duhul Sfânt a zis: Aliluia.” (Acatistul Buneivestiri, Condac 4)Este înfățișat ascultând de o figură care reprezintă vocea rațiunii neluminate.
III. 2. Bătrânul ciudat, înveșmântat într-o piele de animal, stând aplecat de spate dinaintea lui Iosif, îl reprezintă pe amăgitorul Satan, deghizat în chipul unui păstor, care îl hărțuiește pe Iosif, logodnicul Fecioarei, cu întrebări perfide.Scena este inspirată de Evanghelia apocrifă a lui Iacov unde se spune că cel viclean rostește prin intermediul ciobanului Thyrros: „Așa cum acest toiag [el este îndoit sau rupt, simbol al sceptrului zdrobit al fostei sale puteri] nu va mai putea să dea vlăstare, tot așa un bătrân ca tine nu mai poate zămisli prunc și o fecioară nu poate să nască” [dar toiagul a înflorit îndată].lui Dumnezeu.
III. 4. Scena îmbăierii Pruncului are la bază pasaje din evangheliile apocrife ale lui Iacov și Matei (acestea vorbesc despre prezența a două femei (Salomeea și Zelemi) chemate de Iosif pentru a o asista la naștere pe Sfânta Fecioară).Scena îmbăierii Pruncului a stârnit numeroase controverse și discuții iscate de justețea reprezentării ei din următoarele motive:- relatarea îmbăierii nu aparține evangheliilor canonice;- Pruncul era cu totul curat și nu avea nevoie de spălare;- Maica Domnului a născut în mod suprafiresc, fără dureri, prezența moașelor fiind de prisos.
Argumentele susținute în favoarea reprezentării scenei îmbăierii au fost următoarele:- faptul că scena nu este menționată în Evangheliile canonice nu e un motiv pentru a o exclude (nici Intrarea în Biserică a Maicii Domnului nu este menționată în Noul Testament, dar nu a stârnit respingerea ei în Biserică). Hristos, prin obiceiul îmbăierii, a acceptat de bunăvoie să se supună unui obicei omenesc, așa cum mai târziu a binevoit să se supună practicii circumciziunii (tăierea împrejur) și botezului (de care El nu avea nevoie);- niciunul din Sinoadele Ecumenice nu s-a opus cu privire la această scenă;- în perioada iconoclastă, când au fost puse în discuție atâtea scene iconografice, scena îmbăierii nu a reprezentat o problemă;- nici după iconoclasm, când pictura a devenit un mijloc de exprimare a dogmelor, nu au existat, de asemenea, obiecții cu privire la reprezentarea acestei scene.
Scena scăldatului sugerează faptul că Dumnezeu cel Preaînalt se supune obiceiurilor și deprinderilor omenești, aceasta fiind și o mărturie a Întrupării reale a Domnului, Care a devenit „întocmai cu oamenii de bună voie” (Utrenia praznicului, Canonul Sfântului Ioan Damaschin, cântarea a IV-a). Scena o prefigurează pe cea a Botezului în apele Iordanului.In icoană, toată creația se bucură la Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos: cerul (o stea și îngerii), pământul (munții, plantele și animalele) și în special omenirea reprezentată cel mai desăvârșit în persoana noii Eve, Preacurata Fecioară Maria, Maica Domnului nostru.
(Părintele Dumitru Stăniloae, O teologie a icoanei, Editura Anastasia, București, 2005)
|