[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de razvan90

Daca moartea corpului are ca efect mantuirea sufletului, atunci moartea este de bun augur.
La fel... daca boala este spre intoarcerea spre Dumnezeu, atuci e o binacuvantare.

Chiar dacă moartea corpului "certifică" (sau nu) mântuirea, în sensul că nu putem fi absolut siguri de mântuirea noastră decât după moarte, totuşi nu se poate spune că între moarte şi mântuire este o relaţie cauză-efect. Nu moartea mă mântuieşte, ci Cristos. Adică Viaţa.

Asadar scopul nostru pe planeta nu este sa ne gasim motive sa traim, ci sa ne gasim un motiv pentru care sa murim - atat la propriu cat si la figurat(sa ne sacrificam).
Cel putin la nivel teoretic, noi crestinii sacrificam totul, inclusiv viata noastra, pentru mantuirea sufletului.

Pe de o parte, aceste cuvinte ale dv arată mult zel, iar zelul pentru Cristos e un lucru foarte bun. Pe de altă parte, de unde această idee, că ne sacrificăm viaţa noastră ca să ne mântuim ? Probabil că aţi văzut mai mult creştini cu aerul că li s-au înecat corăbiile, eu, dimpotrivă, am văzut mai mult creştini veseli. Speranţa creştină nu este numai speranţa metafizică, într-o lume mai bună şi mai dreaptă dincolo, ci şi speranţa în lumea aceasta, credinţa că Dumezeu îl recompensează pe cel drept chiar în lumea aceasta prin puterea Sa proniatoare. Vedem adesea suferinţa drepţilor, dar putem vedea şi cât de des cei drepţi sunt fericiţi, bucuroşi şi liberi, împărţind din belşugul lor şi altora. Totul e cu ce fel de ochi privim !

Si acum apare DILEMA:
De ce mai mergem la doctor?
De ce mai luam medicamente?
Cu ce sens?

Cristos, care este doctorul sufletelor şi a tot trupul, a făcut trei categorii de minuni vizibile: minuni de vindecare, minuni asupa naturii şi minuni asupra Lui Însuşi. Dintre acestea, primele au fost de departe cele mai numeroase.

Deci, mergem la doctor şi luăm medicamente ca să avem grijă de darul atât de mare pe care îl avem, care este viaţa noastră. Viaţa noastră şi trupurile noastre sunt daruri mari, iar aici "noastre" e un fel de a spune: suntem doar administratori şi vom da socoteală.

Ulterior am aflat ca nu e o metoda crestineasca, ba chiar una primejdioasa pentru suflet.

Insa mi-a venit in minte intrebarea:
Dar daca Dumnezeu plaunieste sa dea unui om vindecarea prin aceasta metoda?

Ţine de arta desăvârşită a lui Dumnezeu obţinerea binelui din rău.

Nu cumva este acelasi fenomen ca si cu adiministrarea medicamentelor? Adica iti pui increderea in altceva decat in Dumnezeu.

Ce vă face să credeţi că medicamentele nu ar fi de la Dumnezeu ? Nu este El creatorul tuturor celor văzute şi nevăzute, după cum credem şi mărturisim ? Este el domn numai ale celor imateriale ori şi a celor materiale ?

Totusi Dumnezeu le-a lasat toate metodele de vindecare... insa, noi crestini fiind , avem datoria sa mergem pe calea crestina pana la capat... daca chiar credem in ea.

Căile creştine sunt căile definite de Biserica astfel. De la Domnul vin şi metodele cu medicamente, şi cele fără medicamente. Numai cele bazate pe vrăjitorie şi şarlatanism vin de la duşmanul Lui şi al oamenilor. Face parte metoda de care spuneaţi mai sus dintre acestea ? A fost definită de Biserica dv ca atare ? Atunci nu trebuie să o urmaţi, nici să o recomandaţi altora. Nu face parte din categoria de mai sus ? Atunci e foarte bună.

Atata timp cat acceptam ca totul este de la Domnul, nimic nu e la voia intamplarii si toate lucrurile se intampla cu un scop... de ce mai avem nevoie de medicamente, dieta, obiceiuri sanatoase sau alte metode de vindecare?

Chiar ma aflu intr-o dilema din acest punct de vedere.

Dilema dv îmi aminteşte de un banc bun, auzit cu ocazia inundaţiilor care au afectat ţara noastră în anii trecuţi. Într-un sat peste care se năpustiseră apele trăia un ţăran habotnic, pe nume Ion. Vine poliţia să-l evacueze, el nimic: "Nu plec din casa mea decât cu picioarele înainte ! Pe mine are să mă ajute Dumnezeu !". Poliţaii îl lasă pe nebun în pace, că n-aveau mandat. Apa ajunge la ferestre. Vin pompierii să-l ia pe Ion "Nu plec ! Pe mine mă ajută Dumnezeu ". Apa ajunge la acoperiş când vin şi jandarmii să-l ia pe nebun în barcă. "Nu plec ! Pe mine mă ajută Dumnezeu". Casa e înghiţită de ape, iar Ion odată cu ea. Ajunge la Sf Petru obidit, zicând cu reproş: "Nu m-o ajutat şi pe mine Dumnezeu !" Sf Petru zice: "Cum aşa ? Stai să văd ! şi dispare. Se întoarce cu un catastif sub braţ. "Ia uite ce a însemnat aici şefu': scrie că de trei ori ţi-a trimis ajutor !"