Dincolo de orice subtilități filo/teologice,
minciuna rămâne un păcat mare și
din păcate, unul dintre cele mari!
Exemplul "frecușurile și soacra" față de prietenă și un răspuns posibil: "draga mea, îți înțeleg dorința acerbă de a ști totul despre mine, dar eu prefer să nu-ți dau detalii despre soacra mea și relațiile mele cu ea". Aha, s-ar putea să creem un disconfort celuilalt și să nu-i satisfacem curiozitatea inepuizabilă față de semeni... Și relațiile sociale, "adecvate cu lumea", sunt extrem de importante, chiar mult mai importante decât
ADEVĂRUL... care
este de cele mai multe ori INCOMOD: Nu degeaba Adevărul a fost răstignit! (Aha, noi nu vrem să fim răstigniți de ceilalți,
vrem socializare, vrem confort intelectual, vrem cinstire, vrem toată această viață degenerată, demult în afara lui Hristos (vezi și
http://www.youtube.com/watch?v=H0_lN...eature=related),
vrem agiornamento ca să plăcem semenilor, nu vrem bătăi de cap când putem scăpa cu o minciună "nevinovată"?!?)
Păi, frățiile voastre,
Crucea fiecăruia înseamnă și a propovădui Adevărul cu toate riscurile pe care le comportă! (Eu, totuși, cred în Sf. Petru de dinainte și mai ales de după lepădare, nu în timpul lepădării când a fost al minciunii "nevinovate", al lepădării, al dorinței de a nu incomoda și a nu se incomoda pe sine în această existență). Dar nici noi nu vrem răstignirea (suntem într-o stare permanentă de lepădare de Hristos) și în atari condiții, nu știu de ce ne-ar vrea pe noi Hristos. Aha, mizăm care va să zică pe har că oricum toți suntem păcătoși și "nu există om care să nu greșească". Dar una este greșeala involuntară și alta este cea în cunoștință de cauză (vezi minciuna) bazându-ne pe iertarea lui Dumnezeu.
Cât despre situațiile limită când acceptăm minciuna pentru a-i salva pe alții (război, nazi-SS, în fața morții, situații diverse și probabil,extrem de delicate etc.) e la latitudinea noastră pentru ce optăm,
dar trebuie să avem responsabilitatea să admitem că săvârșim un păcat mințind și vom da socoteală pentru aceasta.
"Eu sunt Calea, Adevărul și Viața" nu are nici o legătură ființială sau logică (în afară de cea de opoziție totală) cu faptul că diavolul "grăiește dintru ale sale, căci este mincinos și tatăl minciunii." (Evanghelia după Ioan, 8, 44)
Oricum, "subtilitățile metafizice" legate de păcat și formele de manifestare ale acestuia golesc sufletele noastre de Adevăr și ne îndepărtează din ce în ce mai mult de Dumnezeu.
A accepta minciuna în orice formă subtilă a ei (și chiar adevărul parțial) e PĂCAT. Ce să mai spun de faptul efectiv de a minți și încă conștient? E păcatul în forma sa cea mai "pură"!
P.S. Cu iertare, dar să fim mai atenți la:
"Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; și ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este." (Evanghelia după Matei 5, 37)