(continuare)
I. Prima binecuvântare, precum și explicația legată de ea, este deosebit de importantă, pentru că pregătește scena pentru celelalte două. Vedem că, indiferent ce urmează să se întâmple, nu este vorba de vreun merit al lui Petru, ci de alegerea harului divin. Ceea ce spune Isus în continuare vine în continuarea acestei observații, ca și consecințe a descoperirii ce i sa dat muritorului care a luat cuvântul. Ceea ce declanșează reacția lui Isus este nu doar conținutul mărturisirii, ci și originea acesteia. Binecuvântările care urmează sunt legate de explicația dată primei binecuvântări, adică de originea supraumană a mărturisirii. Este important să reținem acest lucru, pentru că în felul acesta putem vedea mai clar dacă promisiunea zidirii Bisericii pe piatră se referă la Petru sau la mărturisirea lui. A doua și a treia binecuvântare urmează explicației date primei binecuvântări, adică asistenței divine date persoanei lui Simon, prin care s-a făcut descoperirea Regelui mesianic, deci sunt adresate persoanei lui Petru și nu conținutului mărturisirii sale.
De aici rezultă că, în măsura în care Simon, care urmează să devină acum Petru, are vreo autoritate, o are numai în virtutea asistenței speciale a harului divin.
II. Cu a doua binecuvântare deja intram pe teren minat. Versetul ne spune, textual, ca Simon bar Iona primește un nume nou, acela de Petru (piatra) și că pe această piatră Isus va zidi Biserica Sa. Voi discuta contraargumentele clasice protestante la exegeza catolică ceva mai târziu. Deocamdată să vedem ce anume doresc să respingă respectivele cotraargumente.
Textul ne spune literal că Isus urmează să întemeieze o comunitate, în text numită „biserică” și că aceasta o va clădi pe muritorul ce-i stă în față și că ea va sta în picioare în fața atacurilor îndreptate împotriva ei de către Adversar. Acesta este sensul care transpare la o primă citire din cuvintele Mântuitorului, iar o analiza mai atentă nu face decât să o confirme: Biserica lui Hristos este zidită de Hristos însuși pe Petru. Dacă vrem să găsim adevărata Biserică al lui Hristos nu trebuie decât să urmăm cuvintele Cuvântului lui Dumnezeu și să-l căutăm pe Petru. Asta s-ar putea să sune ciudat la prima vedere. Dacă este să căutăm biserica lui Hristos de ce să nu Îl căutăm direct pe El și nu pe Petru. Însă eu aș spune că are mai puțină importanță ce avem noi impresia că ar fi mai nimerit și că este mai important să-L ascultăm pe Cel pe care îl căutăm, când ne spune ceva important despre locul în care trebuie să Îl căutăm.
O paralelă veterotestamentară ne poate pune mai bine în lumină cuvintele lui Isus. De-a lungul Vechiului Testament metafora pietrei se folosește, în general, cu referire la Dumnezeu. Deci, acest simbol i se cuvine in sens primar Lui. El este adevărata Stâncă. Iată câteva versete in acest sens : Psalmul 18 : 2, 31, 46 ; Psalmul 31 : 3,4 ; Deuteronom 32 : 4 sau Isaia 30 : 29 ; In cazurile acestea, luate din Vechiul Testament, termenul este sur. Există o singură excepție la regula generală de care vorbeam, iar aceasta se găsește în Isaia 51 : 1, 2. Iată pasajul:
1. „Ascultați Mă, voi, cari umblați după neprihănire, cari căutați pe Domnul! Priviți spre stînca din care ați fost ciopliți, spre gaura gropii din care ați fost scoși. 2. Uitați vă la părintele vostru Avraam, și spre Sara care v’a născut; căci l am chemat, cînd era numai el singur, l am binecuvîntat și înmulțit.
Acesta este precedentul veterotestamentar pentru versetul nostru. Nu stim daca Isus a avut in vedere acest pasaj din Isaia, dar paralela este izbitoare. Atat Avram cat si Simon au primit nume noi, prin care li sa dat o misiune speciala. Avram a devenit “parintele unei mari multimi”, Avraam, iar Simon a devenit “piatra”. Schimbarea numelui de catre Domnul este o ocazie speciala in Scriptura. Cel caruia i se schimba numele primeste o binecuvantare speciala legata de o chemare speciala. De aceea promisiunile lui Isus nu fac sens decât relativ la persoana lui Petru și nu relativ la altceva. Nu există nici un precedent biblic pentru schimbarea numelui unei persoane, făcută de Dumnezeu, fără o misiune specială ce să urmeze acestei schimbări de nume.
Însă, dacă Pentru este cel ce primește binecuvântările și misiunea, beneficiarii acestora suntem noi, creștinii din toate vremurile. Hristos ne promite nouă că urmează să întemeieze o Biserică, iar această Biserică nu va cădea niciodată, pentru că va avea o temelie de piatră. Asta exclude orice ruptură dramatică în continuitatea Bisericii, de la Înălțare la Parusie. Asta exclude posibilitatea unei apostazii care să afecteze întreaga Biserică. Desigur, este foarte posibil ca unele membre să se desprindă, sau chiar o majoritate să cadă din credință, însă Biserica însăși, din cauza temeliei sale pe Petru și în virtutea asistenței harului divin, va rămâne mereu în picioare, mereu vizibilă și mereu identificabilă.
Multi exegeti necatolici incearca sa separe piatra care este Petru de piatra pe care se zideste Biserica. Motivul ar fi acela ca numai Dumnezeu este “piatra”, pentru ca aceasta imagine este folosita de mai multe pentru a-L descrie, iar Pavel la 1 Cor. 3 : 11 ne spune ca “nimeni nu poate pune o alta temelie decat cea care a fost pusa, si care a este Isus Hristos”.
In ce priveste problema temeliei unice, care este Hristos, nici acest verset nu o afecteaza si nici Apoc. 21 : 14, in care apostolii sunt numiti temelii ai Ierusalimului ceresc, sau Efeseni 2 : 19-20, unde prooricii si apostolii constituie temelia Bisericii. Avem de-a face cu o autoritate delegata, ce apartine primar lui Hristos, insa acesta isi intemeiaza lucrarea pe apostoli (Apoc. 21 : 14) si pe Petru (Matei 16 :18), care sunt temelii in virtutea autoritatii primite le la Hristos. Altfel cele trei versete nu au sens impreuna, ori Scriptura nu se contrazice pe sine. In ori ce caz, nu este foarte intelept sa se ia un verset din Scriptura pentru a anula sensul clar al unui alt verset din Scriptura, ci acolo unde pare sa existe contradictie, trebuie gasita armonia si complementaritatea dintre ele.
În special pasajul din Epistola către Efeseni ne arată mai bine despre ce este vorba.
19. Așa dar, voi nu mai sînteți nici străini, nici oaspeți ai casei, ci sînteți împreună cetățeni cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu, 20. fiind zidiți pe temelia apostolilor și proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. (Efeseni 2 : 19-20)
În versetul din Epistola către Corinteni Isus Hristos este piatră de temelie, pe când aici este piatra din capul unghiului. Avem de-a face cu două metafore diferite, care arată două feluri de relație între Hristos și Biserică. El este temelie Bisericii (de fapt a orice) într-un sens anume și piatră unghiulară în alt sens. În același fel în care deține cheile casei lui David (Apocalipsa 3: 7), dar totuși delegă această autoritate lui Petru (Matei 16: 19), El este temelie, dar nu numai direct, ci și prin intermediul proorocilor și apostolilor. Nu poate, deci, exista nici un fel de contradicție între numirea lui Petru ca temelie și afirmația lui Pavel că Hristos este singura temelie.
Cât despre identitatea pietrei pe care se va zidi Biserica, iata cele mai cunoscute si raspandite versiuni alternative de interpretare. Isus se refera, de fapt, la Sine cand numeste piatra pe care isi va zidi Biserica. Daca textul ar spune ceva de genul “Tu esti Petru (piatra), dar nu pe piatra care esti tu ci pe piatra care sunt Eu voi zidi …” ar putea fi credibila o astfel de exegeza. Numai ca textul nu spune asta. Spune clar ca Simon fiul lui Iona este piatra (petros) si ca pe aceasta piatra (petra) va zidi Hristos Biserica sa. Se face, ocazional, distinctia intre petros – piatra mica si petra – piatra mare, stanca. Deci Isus ar spune : “Tu esti Petru (piatra mica) si pe aceasta stanca mare (care sunt eu, Isus) voi zidi Biserica mea.” Numai ca exista cateva probleme cu aceasta incercare de a ocoli sensul propriu al cuvintelor Mantuitorului. Daca asa stau lucrurile ce sens a avut sa-i schimbe numele lui Simon in piatra. O alta problema este ca distinctia nu functioneaza in greaca comuna in care este scris Noul Testament. Ea este atestata numai in greaca literara folosita in poeme cu cateva secole mai devreme. In greaca comuna petros si petra sunt masculinul si femininul aceluiasi cuvant. Isus ii spune lui Simon “Petros“, pentru ca este vorba de un barbat, si apoi il numeste “petra” pentru ca in greaca “piatra” este de genul feminin, ca si in limba noastra. In plus, stim din Scriptura ca numele lui Petru primit de la Isus este de fapt Chefa, care este corespondentul aramaic al cuvantului ebraic sur si grec petra. Isus insusi vorbea aramaica, iar discutia mentionata de Matei in Evanghelia sa trebuie sa se fi purtat tot in aramaica. Ei bine, in armaica, ca si in ebraica, de altfel, distinctia petros/petra nu exista. De aceea cuvintele lui Isus ar trebui sa fi fost, in original, ceva de genul : “Tu esti Chefa si pe aceasta chefa voi zidi…”. În cele din urmă, contează mai puțin ce a spus Isus în aramaică, din moment ce textul inspirat al Evangheliei după Matei ne-a parvenit în greacă. Însă pentru mediul și epoca lui Matei și al lui Isus distincția petros/petra – piatră mică/stâncă mare nu are sens. Daca Matei ar fi dorit sa faca, in greaca comuna, distinctia intre o piatra mare si una mica ar fi trebuit sa foloseasca petra versus litos. In nici un caz petra versus petros.
|