Salut initiativa Pelerinului de a elabora, cu statornicie, acest topic pe care il gasesc cu totul folositor pentru zidirea noastra sufleteasca. Macar ca avem cateva repere adunate din Biserica preocupata cu adevarat de mantuirea sufletelor noastre.
Voi incerca sa ma alatur si eu Pelerinului, cu nadejdea ca fac un lucru potrivit si folositor si ca nu stanjenesc demersul initiatorului topicului.
Deoarece biblioteca mea personala e undeva in Baragan iar eu sunt acum in Bucuresti, voi posta un fragment din singura lucrare pe care o port deocamdata cu mine: despre viata si invatatura Sfantului Grigorie Palama, de P. Dumitru Staniloae. Multumesc fratelui N.Priceputu ca mi-a pus la dispozitie aceasta carte pretioasa in care gasim repere limpezi si ferme ale gandirii si vietuirii patristice. Desi continutul cartii NU apartine, strict, perioadei din istoria Bisericii pe care o numim "patristica", prin persoana Sfantului Grigorie Palama, prin modul cum Sfantul isi desfasoara marturisirea, consider ca ne aflam in continuitatea vietii patristice si,practic, in duhul ei din miezul cel mai sfant.
Deocamdata ma limitez la a selecta cateva paragrafe din prefata alcatuita de Parintele Staniloae.

"Controversa isihasta a fost episodul cel mai important in istoria spiritualitatii ortodoxe dupa epoca patristica. Ea s-a produs prin ciocnirea scolasticii apusene, deplin cristalizata in veacul al XIV-lea, cu gandirea religioasa traditionala a Rasaritului si a prilejuit o ultima precizare a caracterelor doctrinei ortodoxe si a pozitiei ei fata de noua cugetare apuseana.
Pe cat de mult este crescuta doctrina Sfantului Grigorie Palama din mediul rasaritean, teoretic si practic, pe atat de mult ii precizeaza ea si ii formuleaza acestui mediu notele caracteristice, asa incat astazi nu putem spune nimic SERIOS SI CONCRET despre ortodoxie fara a tine seama de doctrina acestui profund ganditor rasaritean.
In controversa aceasta se infrunta mistica rasariteana, care afirma o cunoastere directa si duhovniceasca a lui Dumnezeu, cu rationalismul scolastic, care nu crede decat in ce descopera ratiunea deductiva din natura;
mistica rasariteana care asteapta "indumnezeirea" omului sau unirea lui cu Dumnezeu prin harul necreat izvorator din fiinta dumnezeiasca, cu secularismul apusean care nu asteapta decat o imitare a lui Dumnezeu din partea omului prin sfortari proprii, neunindu-se acesta cu Dumnezeu printr-un har necreat, ci printr-unul creat care mentine deci pe om tot in izolare de Dumnezeu. Se refiefeaza spiritul Rasaritului care, cu doctrina lui despre DEOSEBIREA dintre fiinta si lucrarile dumnezeiesti, nu transforma prin cugetare pe Dumnezeu intr-o entitate abstracta, intr-un absolut de piatra lipsit de caracterele personale ale iubirii, milei, supararii, maniei, intr-un Dumnezeu care nu mai poate fi subiect ce primeste rugaciunile, ci doar obiect de speculatie fada."