[mariamargareta]

250. Pucioşii sunt puşi în faţa unui sever test de onestitate (II)

Iliuţă a semnat până la urmă că este de acord cu “donaţia”, dar cu inima îndoită, fără convingerea că face un lucru corect şi sănătos. Până şi notarului i s-a părut suspectă “tranzacţia”, aşa că l-a întrebat pe Iliuţă de câteva ori dacă este sigur că vrea să facă donaţia în termenii care i s-au dictat de Mihaela, sau nu. Iliuţă mai avea atunci o şansă ca să scape din cursa ce i se întinsese, dar ca un om beat, a zis că da, voind să iasă cât mai repede din această mascaradă care ajunsese să-l terorizeze psihic.

Au trecut câţiva ani buni de-atunci. Între liderii pucioşi Mihaela & Nicuşor (pe de o parte), şi Iliuţă Bunea (pe de altă parte) au apărut disensiuni grave. Liderii pucioşi îşi doreau o consolidare totală a puterii de decizie, aşa că atacau furibund orice potenţial contracandidat. Pe rând au intrat în colimator cei mai de nădejde sfetnici ai Mihaelei, ea creând conflicte grave sau de-a dreptul ireconciliabile cu Victoria Z., cu Marian Z., cu Daniela M., cu Doina D., cu Ionică Ţ. şi cu... Iliuţă B. Prin educaţie, Iliuţă era un om drept, dintr-o bucată, şi nu se mai potrivea deloc cu derapajele tot mai dese ale liderilor pucioşi, care una spuneau în “Cuvintele” lor frumos ticluite, şi alta făceau în realitate. Iliuţă nu înţelegea nici de ce liderii pucioşi evoluează din rău în mai rău: se contrazic de la o zi la alta, fac pe faţă nedreptăţi jenante, umilitoare, îşi construiesc în jurul lor o “gardă pretoriană” obedientă, din adepţi lipsiţi de coloană vertebrală, gata să le cânte în strună liderilor pucioşi la orice matrapazlâc, să-i susţină, să-i apere şi să le acopere minciunile prin alte minciuni: Viorel Ivan, Nicu Poppp, Manoliţă, Mana, Măriuca, Mitrodora, etc., etc.

În plus, comportamentul degradat al liderilor pucioşi le vădea acum adevărata lor statură “duhovnicească”: deveniseră tot mai mincinoşi, răi, meschini, răzbunători, flecari, lacomi, nedrepţi, gâlcevitori, nemulţumiţi şi nemulţumitori, clevetitori, risipitori, dezechilibraţi psihic.

Conflictele deveneau din ce în ce mai ascuţite. “Şedinţele de lucru” prezidate în mod autoritar de către Mihaela ţineau de la câteva ore până la o zi întreagă, în care de obicei se făcea “disecţia pe viu” a conduitei vreunui adept mai “recalcitrant” care era “pus pe masă” (masa de operaţie), până ce adepţii-spectatori deveneau năuci de cap şi simţeau că le explodează creierii. Iliuţă a încercat de câteva ori să fugă în lumea largă, dar de fiecare dată s-a întors, nefiind în stare să se mai integreze rapid într-o societate întoarsă pe dos, total schimbată şi degradată pe toate planurile: economic, social, moral. După alţi ani grei de conflicte deschise şi insuportabile, Iliuţă Bunea a reuşit totuşi să părăsească “raiul pucios” şi s-a retras într-un bordei pe lângă casa părintească de la Maluri, abandonând atât bunurile lui, moştenite de la părinţi, cât şi confortul de care se bucurau în continuare doar liderii pucioşi. Ruptura dintre liderii pucioşi şi Iliuţă se anunţa de acum a fi iremediabilă şi deci definitivă.

Între timp, liderii pucioşi îşi mutaseră treptat cartierul general de la “Templul” Pucios de la Glodeni la o locaţie învecinată (la “Legănuţ”), pe un alt teren (denumit de ei conspirativ “Grădina Întâlnirii”), teren dobândit de pucioşi prin alte manevre, total diferite de “donaţia” făcută de Iliuţă. De multă vreme, liderii pucioşi îşi construiseră o atitudine falsă, afişând în mod mimat o detaşare şi un dezinteres total faţă de casa, acareturile şi pământurile dobândite de la Iliuţă, pe care Mihaela le denumea acum cu un dispreţ manifest “comândurile lui Iliuţă” (pentru cei nefamiliarizaţi cu arhaismele, precizăm că acest cuvânt, “comând”, înseamnă “masă de pomenire a unui mort; praznic; mâncare care se servește la o astfel de masă”, deci e limpede ce aluzie macabră făcea Mihaela la adresa lui Iliuţă!!). De altfel, după mutarea la “Legănuţ”, liderii pucioşi nu au mai investit nimic în pământurile sustrase de ei de la Iliuţă Bunea, ci numai în terenurile adiacente, simţind instinctiv că ruptura dintre ei şi Iliuţă poate evolua iremediabil spre “divorţ”, iar după orice divorţ urmează, cum este şi firesc, partajul. Liderii pucioşi se simţeau cu musca pe căciulă, deoarece ei cunoşteau cel mai bine caracterul condiţional cu care au primit “comândurile lui Iliuţă”: la vremea aceea ( 25 iunie 1991) Iliuţă “se dăruia condiţionat “Dumnezeului” de la Pucioasa, şi anume “cu toate ale lui ”. Era firesc, aşadar, ca atunci când Iliuţă Îl va părăsi pe “Dumnezeul” Pucioasei, să o facă în aceleaşi condiţii, adică luându-şi înapoi şi plecând de la pucioşi “cu toate ale lui ”. După cum la partajul care urmează după un divorţ, lucrurile dobândite înainte de căsătorie îi revin soţului care le poseda la acea dată, tot aşa ar trebui ca, firesc şi cinstit, Iliuţă Bunea să primească înapoi în mod automat de la pucioşi, fără chiar a le cere, toate bunurile cu care a venit el la ei în 1991.