Motto: ,,Când l-a întrebat despre ce fel de boala are,despre ultimii ani, în care s-a tot plimbat prin spitale, Neagu a răspuns cu umor, poate prea mult umor: "Cancer, dar tu poartă-te ca un intelectual şi scrie neoplasm!"

Iata ultimul sau interviu,adresat lui Marius Tuca,cand Fănuș Neagu vorbește în numele său "şi al unor prieteni ca Radu Beligan, Sergiu Nicolaescu şi Ştefan Iordache, hărţuiţi, ca şi mine, cu neruşinare tenace, de nişte condeie butucănoase"el a spus asa:

,,În numele amiciției ce ne leagă, te rog să inserezi în Jurnalul Național aceste rânduri adresate multor ziariști sau reporteri din mass-media centrală, tineri sau mai puțin tineri, dar toți de o seamă cu barbaria. O fac atât în numele meu, cât și al unor prieteni ca Radu Beligan, Sergiu Nicolaescu și Stefan Iordache, hărțuiți, ca și mine, cu nerușinare tenace, de niște condeie butucănoase.

Vă e foame de moarte de ne căutați prin toate spitalele? Asteptați-o cu încredere în pragul casei voastre, va veni, n-a lipsit la nicio întîlnire. Cei care nu mă credeți, puneți mâna pe o lamă și ascuțiți-o pe venele de la o mâna. Straniu e faptul că majoritatea dintre voi vor muri fără să se fi născut. Un scriitor german, Hans Fallada, a scris un roman intitulat “Fiecare moare singur”. Măcar pentru simpatia pe care o purtați scriitorilor străini – cei români de mult nu mai intră în discuție –, încordați-vă să găsiți o explicație pentru lipsa umbrei voastre pe copertele istoriei contemporane și lăsați-ne pe noi în pace. Cred însă că exemplul Fallada, pe care l-am ales, nu e fericit, întrucât, dacă vă mai spun că tot el a scris și romanul “Banii nu fac doi bani”, aleluia!, voi, care știți că banii fac totul.

Da, sunt bolnav – cancer de prostată cu diseminari –, mă tratez la Spitalul Elias (mă opresc , să fac o plecăciune în fața medicilor, asistentelor, infirmierelor și tuturor slujitorilor acestui spital pentru imensa lor dragoste de oameni) și nu doresc altceva decât să mă lăsați în pace cu nenorocul, suferința, spaimele și speranțele mele. Eu știu să îndur, vârsta m-a învățat multe, dar am o familie, rude, prieteni pe care-i îngroziți când mă îngropați a doua oară în decurs de șase luni. Vă întreb: o faceți din pustiu sufletesc sau din cea mai elementară lipsa de constiință profesională? Apoi, ce bucurie vă trezește suferința altora? Si, mai ales, pentru ce ne vreți dincolo de dincolo?

Literatură nu citiți, prin urmare nici cărțile mele, la film nu mergeți, la teatru nici atât. Îmi închipui cu toată sinceritatea că nici de urât nu ne urâți. Atunci nu încape decât o singură explicație: sunteti mânați cu biciul de patronii voștri să aduceți știri ce să sature așteptarile unui public, de voi înșivă format metodic, de-a lungul timpului, ca amator de telenovele imbecile, senzaționalism ieftin, erotism vulgar etc. Aș mai avea destule să vă spun, dar mă opresc aici, încheind cu fraza unui mare scriitor rus (voi, se înțelege, ați fi vrut să fie unul american, dar n-am ce face): “Urât mai trăiți, domnilor!”.

În tinereţe vorbeam cu oamenii, mă tutuiam cu sfinţii şi eram ferm convins că toţi salcâmii de pe Strada Mare a Brăilei împrumută dimineaţa umbră de om. În acele vremuri ştiam să cobor fluierând de pe Vârful cu Dor, în fiecare clipă mă bătea vântul cu lună plină şi mă aşteptau la fiecare colţ domniţe cu zulufi de lampă verde.(Fănuş Neagu)

Dumnezeu sa-l odihnesca-n pace.