Oboseala si dragoste

Nu este adevarat ca intre ortodocsi si romano-catolici exista numai neintelegeri. Cel putin, exista un amanunt simpatic, pentru care acestia ar fi gata sa se uneasca. Ortodocsilor le place la romano-catolici faptul ca acestia la slujba stau pe scaun, iar preotii romano-catolici ii invidiaza pe cei ortodocsi pentru ca acestia au voie sa se casatoreasca. Si asta dureaza de multa vreme.

Am vrut astfel sa patrund mai direct in sfera unor discutii, de multe ori incrîncenate, despre viata religioasa. De exemplu, tot mai des poti auzi replici de genul: “slujbele atît de lungi ale ortodocsilor n-au nici o logica!” Desigur, toate aceste discutii sînt superficiale, amuzante si vin de la oameni care, de regula, nu umbla la biserica, dar ele preocupa pe multi.

Chiar dintru inceput trebuie sa spunem ca Liturghia este centrul vietii crestine. Liturghia este Hristos. Acesta este modul desavîrsit in care Dumnezeu se daruieste oamenilor, in Euharistie (Impartasanie). Lungimea slujbelor ortodoxe se datoreaza si convingerii primilor crestini ca a doua venire a lui Hristos va fi imediata – “parusia”.

Slujbele erau si sînt o asteptare, dar si o venire, in cel mai adevarat sens, a lui Hristos. In cele sapte laude existente in Biserica Ortodoxa, se imita, dar se si reactualizeaza istoria universului si a omului, de la creare si pîna la restabilirea armoniei vesnice. De aceea, pe parcursul lor, exista momente de rugaciune, de cateheza, adica educare (cînd se citeste din Vechiul Testament, din Apostol sau din canoane, care infatiseaza fapte si invataturi ale Sfintilor). Pentru ca oboseala sa nu ingreuneze rugaciunea, exista momente cînd credinciosii pot sa se aseze, acestea sînt “Apostolul” si “catismele”, care, din greaca, asa se si traduce - “a sedea”. Iar cînd este slujba cu priveghere, se sfinteste “litia”, pîine cu vin, care se imparte credinciosilor spre mîncare, ca sa nu se istoveasca.

Într-un cuvînt, nu sînt chiar atît de inumane slujbele ortodocsilor. Si-apoi, daca depasim cu ingaduinta “teologia” babutelor noastre, putem ajunge la Sfintii Parinti. De exemplu, Sf. Filaret al Moscovei spunea: “Decît, stînd drept, sa te gîndesti la picioare, mai bine, sezînd, sa te gîndesti la Dumnezeu”. Aceeasi replica o repeta si marele ascet al secolului trecut, Sf. Teofan Zavorîtul. Iar in Patericul Egiptean (sec. IV-V), gasim o intîmplare extraordinara in acest sens. Se zice ca odata au venit fratii la avva Isaia si l-au intrebat: “avvo, daca il vad pe fratele meu ca dormiteaza in biserica, ce sa fac, sa-l las sau sa-l trezesc la rugaciune?” Si Sfîntul a zis: “adevarat va zic, fratilor, ca eu, daca il vad pe fratele meu ca dormiteaza, pun genunchiul meu sub capul fratelui si-l odihnesc”.

Acesta este sensul vietii crestine, asa cum o inteleg ortodocsii si cum au inteles-o apostolii, sa-L astepti pe Hristos. In Gradina Ghetsimani, ucenicii au adormit de trei ori, dar nu s-au dus de acolo. A oferi lui Dumnezeu douazeci de minute pe saptamîna, cît dureaza o messa romano-catolica, si acelea cu pretentii, este un rezultat firesc al societatii consumiste apusene. In Apus sotii umbla fiecare cu masina sa si nu indrazneste unul sa se foloseasca de lucrurile celuilalt. E normal ca fiecare are si timpul sau, pe care si-l repartizeaza cum voieste. Si daca s-a intîmplat ca din acest timp o parte infima sa-I fie oferita lui Dumnezeu, aceasta se face ca un fel de imprumut.

Dar si ortodocsii au voie sa-si imparta timpul cum vor. Si cine vrea sa-i acuze pentru faptul ca Ii acorda prea mult din timpul lor lui Dumnezeu? Daca doi indragostiti pot sa stea la vorba ore intregi, uneori pe frig sau pe ploaie, sprijinind gardurile, de ce ne mira niste oameni care stau la un loc cu Dumnezeul lor, pe care Il iubesc si care ii iubeste? Vin clipe, cînd dragostea învinge oboseala.