Era o bătrână într-un sat, căreia nepoții îi spuneau ”Bunica-închide-ușa”.
Porecla aceasta și-o căpătase astfel: Ori de câte ori nepoții ei plecau în oraș, la școli sau la cine știe ce treabă, ea le spunea:
– Dumnezeu să-ți ajute, nepoate, să poți închide ușile bine.
Iar dacă vreunul o întreba: Ce uși, bunico?, ea îi spunea:
– Pe unde vei merge, bagă bine de seamă să-ți închizi întâi ușile urechilor tale la toate șoaptele ispititoare ale satanei.
Pe urmă să-ți închizi ușile ochilor tăi: să nu citești cărți rele, pline de otravă și să nu te duci nicăieri unde inima ta se poate otrăvi cu priveliștea ochilor. Tot așa cu ușa gurii. Adu-ți aminte de vorba veche: “Pune, Doamne, strajă gurii mele și ușă de îngrădire buzelor mele”. Și mai adu-ți aminte de ce-a spus Mântuitorul că pentru orice cuvânt nefolositor sau rău, omul va da socoteală în ziua judecății. Dar mai presus de toate, nepoate dragă, să-ți închizi bine ușa inimii tale împotriva ispitelor rele. Să lași deschise ușile tale numai pentru Dumnezeu… De vei face așa, noroc mare te va întâmpina în viață.
”Viața creștină în pilde”, Al. Lascarov – Moldovanu
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|