Imi cer iertare ca, din pricina pardalnicei mele memorii, am scris o minciuna mai sus.
Am verificat si nu de 5 ani, ci de 7 ani (din 2009) scriu pe forum. In total vreo 5000 (cinci mii) de postari. Din care in cel putin 100 am scris explicit si fara echivoc despre pozitia mea in raport cu psihologia si (ca sa ma refer la autorii citati de dvs.) cu psihanaliza.
Mi-ar fi placut sa cititi macar una dintre aceste postari si, deasemenea, sa luati aminte la recomandarile mele de lectura pe marginea raportului dintre Teologie si psihologie/psihanaliza.

Pot sa va spun cu siguranta, atat cat pot fi eu de sigur pe lumea asta, un lucru: din nefericire, cinstita preotime de astazi (in trecut, inainte de comunisti, nu era asa) are o pornire cel putin discutabila in raport cu psihologia, psihanaliza si psihiatria.
In ciuda faptului ca majoritatea preotilor (intrucat in comunism stim care era situatia cu studiul disciplinelor psi, iar in prezent abia de cativa ani a fost reintrodus un amarat de curs de introducere in pedagogie si psihologie la Fac. de Teologie / un curs jenant de slab, de nivel liceal) nu au cunostinte bazale de psihologie si psihiatrie totusi,
nu de putine ori acesti impreuna/slujitori cu noi (parca asa se autointituleaza dansii) emit verdicte definitive (unele de un comic dureros), judeca aspru (ca sa nu zic ca osandesc ori de-a dreptul blesteama), aduc injurii la adresa semenilor lor psihologi (dintre care unii sunt frati crestini).
Spre deosebire de doctorii in Teologie, insa, psihologii pe care ii cunosc eu procedeaza exact invers: indruma pe oameni catre Biserica, recomanda lecturi duhovnicesti (cum ar fi: Sfanta Scriptura, Filocalia, Colectia P.S.B., Patericul etc. etc. etc.) si, in genere, cauta sa se smereasca neincetat - in primul rand pentru ca, spre deosebire de majoritatea slujitorilor de azi, noi psihologii chiar lucram cu si in sufletul oamenilor! De aceea ne spovedim des si ne marturisim gandurile confratilor nostri, spre a avea nadejdea ca nu judecam patimas, nedrept si daunator.