View Single Post
  #235  
Vechi 02.02.2016, 02:11:01
ahilpterodactil
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Catalin, nu ti-am pus intrebarile in mod intamplator sau ca sa te simti obligat sa imi raspunzi, ci pentru ca doream sa facem niste distinctii utile, eventual, ca baza de discutie.
Asa cum, editind linkul catre Constantin Noica, incercam sa aduc printr-o alta prisma lumina interesului inapoi la ... Arsenie Boca.
M-as fi bucurat sa reflectezi un pic, nu sa te refugiezi in citate cam fara legatura cu intrebarile. Doream sa dezbatem, largind un pic cadrul, iar nu sa facem schimb de citate si de nume de autori...

Sunt silit sa imi depan singur gandul, cu speranta ca astfel vei intrezari ce vreau sa spun.
Incep cu a preciza ca eu vad relatia dintre Dumnezeu si om, respectiv dintre oameni, ca relatii interpersonale. E un truism acesta, dar il gasesc necesar pentru a insista asupra participarii personale la relatie.
Ce vreau sa evidentiez in mod deosebit este ca, dupa cum inteleg eu, in relatia interpersonala fiecare pune ceva: insusirile lui, continuturile, asteptarile, vointa etc., si face asta inclusiv atunci cand "primeste" de la celalalt.
A intelege relatia cu celalalt si cu Celalalt fara a avea in atentie participarea fiecaruia, disponibilitatea orientarii spre alter si specificul fiecaruia dintre participanti - mi se pare o absurditate / un nonsens.

Dupa cum inteleg eu ca pui problema, insa, ar reiesi ca atunci cand Dumnezeu "lasa" harul peste/in om, aceasta se intampla ca un fel de imprimare pe o placa mecanica. Dar omul este viu si unic! Omul nu doar ca reactioneaza inapoi catre Partener, dar resimte actiunea harului in functie de multime de variabile personale. De aceea, insusi harul nu e dat la fel/in acelasi fel tuturor oamenilor. Desi Hristos este Unul, manifestarea lui este particularizata, individualizata asa incat sa fie pe masura si intru folosul fiecaruia. Domnul isi cunoaste sufletele, nu cred ca procedeaza otova, aruncind harul cu lopata.
La una si aceeasi manifestare a Dumnezeirii (de pilda ceea ce numim "o minune") oamenii participa in mod diferit, pe niveluri de specificitate care se continua pana la unicitate personala. In acest sens inteleg relatia teandrica. Desi ea este o realitate universala, ontologic este mereu unica, inconfundabila. Aceasta din pricina bogatiei de necuprins cu mintea a ambilor parteneri de relatie - Dumnezeu si omul.
Dincolo de titlul ei generic, nici o relatie teandrica nu este complet superpozabila cu o alta. De aceea si folosim expresia de taina, intr-o anumita acceptiune.
Nefiind complet superpozabile, gandesc ca aceste relatii interpersonale raman mereu tainice, inepuizabile, incognoscibile.
Si atunci, cum ne putem pronunta atat de simplist/schematic asupra relatiei dintre har si persoana?
Si inca, mai mult, cum putem stabili noi, fie si prin lumina Predaniei, ca viata unui om ca Arsenie Boca incape intr-o cutiuta cu eticheta: bun sau rau; sfant sau nesfant.
In consecinta, atribuirea statutului de sfant se cuvine sa vina ca raspuns al Duhului (Duhul Adevarului) catre om, iar nu de jos in sus prin rationamente omenesti.
Nici barfele nici laudele nu vor stabili unde e locul lui Arsenie Boca in Biserica.
Asezarea lui Arsenie Boca in calendarul ortodox va veni de la Dumnezeu sau nu va veni deloc. Iar faptul ca acest raspuns al lui Dumnezeu intarzie, cred ca are legatura cu puzderia dezbinarilor din cei carora le-ar folosi Dumnezeu prin Arsenie Boca, precum si cu dezbinarile dintre ei.
Nici o minune si nici un sfant nu pot fi de folos unui popor, unui neam, unei comunitati cata vreme acestia sunt preocupati, de fapt, de cu totul altceva decat Voia si Iubirea lui Dumnezeu si decat voia si iubirea lor pentru Dumnezeu.
Asa cred.