[Solveig]

În prealabil postat de cezar_ioan

Ekaterina, cu toată afecţiunea şi cu rugămintea să mă ierţi că îndrăznesc să intervin, îţi mărturisesc că văd un pericol serios în afirmaţia ta.
Anume, să confundăm dragostea, preţuirea noastră pentru un creştin foarte virtuos cu atributul de sfânt. Subiectivitatea noastră când facem o evaluare personală a unui creştin ar trebui să se oprească la pragul stabilit de conştiinţa sobornicească a Bisericii, consider. O conştiinţă căreia îi sunt integrate multe conştiinţe duhovniceşti...

Cu alte cuvinte, în ruptul capului nu cred că putem spune despre un creştin "pentru mine este..." sau "pentru mine nu este..." atunci când Biserica a pronunţat hotărârea ei sobornicească (şi a dat curs demersurilor de canonizare şi "integrării liturgice", cum spunea Mihailc), respectiv încă nu a făcut-o.
Conceptul şi realitatea numită sfânt are sens doar în Biserică, iar nu doar în subiectivitatea noastră particulară.

Şi eu îl preţuiesc mult pe Părintele Paisie, asemenea pe Gheron Iosif şi pe Părintele Sofronie. Probabil ai remarcat deja din postările mele. De asemenea, m-am bucurat să îi fac cunoscuţi familiei mele, soţiei şi copiilor. Dar nu îi considerăm sfinţi, câtă vreme Biserica nu i-a aşezat la locul lor în sinaxar. Îi preţuim mult, îi iubim şi încercăm să ne folosim de tot ce am primit de la ei. Credem însă că i-am supăra pe ei înşişi dacă i-am numi sfinţi înainte ca Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, înlăuntrul şi prin harul Căreia toţi aceşti creştini şi-au jertfit "toate ale lor", să îi considere astfel.

Daca e sa ne oprim putin asupra semnificatiei atributului "sfant" vom realiza ca nu este o titulatura, sau un premiu, pe care un om il obtine sau nu. Este sfant mai degraba cineva care a raspuns deplin chemarii lui Dumnezeu din inima si care L-a urmat pe el cu toata fiinta lui, aducand, prin urmare, si roade.
Iar roadele Parintelui Paisie sunt evidente, la fel si sfintenia lui. Cate minuni nu a mijlocit, pentru care pot da marturie chiar multi dintre noi!
Sigur ca nefiind "oficial" canonizat, nu putem sa le aducem inchinare in biserica, dar cu siguranta nu se supara daca le vorbim in rugaciunea personala, ba dimpotriva. Nu mai retin la care parinte am citit (cred ca Antonie Bloom) ca putem sa-i rugam sa mijloceasca pentru noi chiar si pe cei adormiti pe care ii pretuim si care au avut viata imbunatatita, chiar daca nu sunt declarati sfinti (si nu ar avea cum sa fie, nefiind cunoscuti).
Daca traim realitatea ca ei sunt vii, ne putem ruga lor chiar si fara actul de canonizare.