[ioan67]

În prealabil postat de simpllu

Se poate să dreptate, dar tind să cred că omul când a dat de duhovnic nu ar mai avea nevoie de psiholog.

Dragă Ovidiu, încetează să mai vezi în preot pe un omniscient. Nu mai trăim acum 1000 de ani!
Astăzi preotul are o arie clar delimitată şi e o mare greşeală să iasă din limitele demnităţii sale.
Preotul nu e psiholog sau psihiatru, după cum nu e dentist sau chirurg pe creier. Nici croitor nu este, nici strungar. Toate aceste activităţi aparţin altor oameni, special calificaţi ca să le practice.
Preotul, legat de psihologie şi psihopatologie, nu are nici o treabă cu lucruri cum ar fi: legile învăţării şi aplicaţiile lor practice (de exemplu în pedagogia preşcolarului sau a şcolarului, până la studenţi, masteranzi, doctoranzi şi postdoctoranzi); nici cu psihologia sugarului; nici cu tratamentul schizofreniei sau al autismului (sunt preoţi cu copii autişti, ştiai?) etc. etc. etc.
Dimpotrivă, astăzi preoţii învaţă de la psihologi aceste lucruri, dovadă că în facultăţile de Teologie din ţară şi din alte ţări se fac cursuri de pedagogie, de psihopedagogie şi de psihopatologie.
Te rog trezeşte-te la realitatea lumii de azi!
Şi, în orice caz, nu mai pune în cârca preotului lucruri pe care el însuşi nu voieşte să le poarte. Pentru că a înţeles foarte bine care sunt limitele demnităţii sale în lumea şi Biserica de azi.

P.S. Opinia mea o cunoşti bine. M-aş fi bucurat să nu fie nevoie de psihologi şi psihiatri. Dar dacă este, în mod evident, ce vrei să fac eu? Să mă ascund ca struţul şi să mă prefac surd şi orb la lucruri evidente? Asta nu foloseşte nimănui.