Mai devreme sau mai tarziu, fiecare dintre noi traieste astfel de dileme. Mereu apar calendare bisericesti care isi pierd valabilitatea, servetelele cu care ne stergem de uleiul de la candela dupa ce o curatam, fitile folosite, carti dezmembrate, gasite prin cine stie ce camara a bunicilor, icoane in care cu greu mai deosebesti cu adevarat ce este zugravit acolo si multe astfel de lucruri. Eu am o galeata din tabla si din cand in cand ard in ea aceste lucruri care devin inutile dar au in acelasi timp si un caracter sacru, si spun in timp ce ard o rugaciune scurta, pentru iertarea pacatelor. Nu stiu daca fac bine, dar parintele-duhovnic asa mi-a sugerat. Cred ca nu acesta este pacatul de care trebuie sa ne ferim in mod deosebit. Omul are tendinta sa se preocupe de lucruri marunte precum "spalatul mainilor" sau spalatul candelei sau alte asemenea, in timp ce sufletul se lafaie in pacate grele. Poate se cuvine mai inainte de orice sa ne cercetam inima si constiinta si astfel vom afla cand, unde si daca gresim. "Suntem supusi pieirii, noi si ale noastre!" Deci, daca toate au un inceput, e firesc sa aiba si un sfarsit, iar Dumnezeu nu se manie pentru asta.