Subiect: Inchizitia
View Single Post
  #509  
Vechi 08.01.2013, 14:10:19
celestial_pottery
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de MihaiG Vezi mesajul
Absolut corect. Din păcate, de sfinți politici n-am scăpat nici noi, nici ortodocșii, și nici măcar protestanții, care, chiar dacă nu au sfinți în sensul bisericilor istorice, tot se mai întâmplă să ridice în al nouălea cer pe câte un predicator, până se constată că se culca cu enoriașele și și-a luat Ferrari din banii congregației.


În ce-l privește pe Chiril, îl consider un mare teolog, poate o fi și mântuit, chiar mă rog pentru asta, dar de când am citit ce și cum cu Hypathia, n-au Papa și Patriarhul decât să se albăstrească explicându-mi că e sfânt, nu-i cred.
Exact, frate. Sau, cum se gasesc unii chiar sa creada ca al cincilea Conciliu Ecumenic chiar a fost inspirat in decizii de Duhul Sfint, si nu de libidoul Teodorei lui Justinian, cripto-miafizita, si deci apriga uritoare de nestorieni. Acolo, oameni (mari scriitori ai Bisericii) deja morti, deci incapabili sa se apere, au fost condamnati, nu doar ca opere/idei/linie de gindire, ci si ca persoane, crede-ma. A fost unul din momentele in care Biserica si-a dat poalele peste cap la modul nerusinat de-a dreptul. Daca as fi trait atunci, as fi renuntat urgent la numele de crestin in sensul lui oficial...
Dar, sa revenim on-topic. Sfinta Inchizitie ar fi mai mult decit inseamna o gura de oxigen pentru un om inchis sub niste darimaturi, in aceasta epoca de agonie generala.
Reply With Quote