Citat:
În prealabil postat de Mosh-Neagu
Pe mine... "ma enerveaza" cel care fumeaza si NU are "foc", cerand de la oricine altcineva, imaginandu-i in mintea lui, fumatori.
Daca un nefumator, are un chibrit in buzunar din motive binecuvantate de Dumnezeu, lui nu-i va face nici o placere sa-ti dea tie "foc", dar nici sa minta nu-i da ghes inima! In plus, e mult prea vizibila situatia in care omul intreaba de "foc" avand tigara neaprinsa in mana. Oare de ce intreaba? Sa-si aprinda lumanarea? Daca-i raspund "Nu fumez" mi se pare destul de corect; nefumand, nu-i obligatoriu sa am foc, iar daca am, nu agreez sa-ti dau tie "foc" la tigara!
Eu m-am referit la situatia in care esti in fata unei persoane de care-ti pasa si pe care nu-l poti refuza, stiind ca tu ai acel "foc", de care are el nevoie. Ce faci? Ii spui "Imi pare rau, nu pot; ia-ti singur daca-ti trebuie"? E greu...
|
Eu nu pot să văd decât două variante: prima, tutunul, în moderație (și în pipă, că de țigări încerc să mă feresc) nu este rău, și nici interzis de Biserică. Și atunci, îl aprind.
A doua: tutunul este rău în orice variantă. Și atunci, trebuie să-l ardem. Deci, îl aprind :)
Acuma, trecând peste partea umoristică, treaba stă așa: dacă Biserica îmi poruncește că fumatul e păcat, atunci a da foc este cooperare la păcat. Dacă se întâmplă să am chibrite, deși nu sunt fumător, și mi se cere foc, pot, cu conștiința curată, să spun că nu am foc. Adică, nu am foc pentru țigară, sau trabuc. Am foc pentru lumânări, dar nu e același fel de foc.
Pentru o mai bună înțelegere: dacă vine un oarecare și cere foc, ca să-și dea foc la casă, îi dăm ? Nu.
Eu unul nu refuz decât pe cei pe care îi apreciez prea tineri (și, din păcate, se cam înmulțesc situațiile în care, pentru că lucrez lângă vreo două școli, mă abordează niște vajnici bărbați de clasa a zecea, cerându-mi foc)..... Dar, încă o dată, Biserica mea nu interzice fumatul decât în exces.