[Decebal]

Nu am studiat astfel de chestiuni politice şi prin urmare nu pot să îmi dau seama ce ar presupune un regim monarhic din punctul de vedere al raporturilor de putere şi colaborare în societate.

Totuşi consider că este absolut inadmsibil ca România să mai aibă o casă regală formată din străini. Singurele principii acceptabile sunt ca, într-o astfel de variantă a regalităţii, regele să fie român etnic şi naţional, să fie uns ca rege exclusiv de Biserica Ortodoxă Română, el şi familia lui şi în general anturajul lui să fie ortodocşi, Biserica Ortodoxă Română să fie stimulată, eventual chiar forţată, dar şi sprijinită ca ţara să fie guvernată după legi în general conforme creştinismului (deşi nu în mod absolut necesar legile trebuie să fie atât de aspre precum legislaţia propriu-zisă a creştinilor, care este legea lui Hristos), creştinismul ortodox autentic să fie promovat atât între români precum şi între ceilalţi concetăţeni de alte etnii, să existe sprijinul acordat Bisericii pentru misiuni atât în interiorul ţării precum şi în afară pentru misiune şi pentru tentative de convertire la Ortodoxie (spre exemplu misiuni între maghiarii de religie reformată [protestantă calvinistă] asupra cărora să fie făcute presiuni misionare pentru cunoaşterea Ortodoxiei şi posibilitatea convertirii de la erezie la Ortodoxie), să nu se încheie concordat cu Vaticanul, sau oricum nu unul atât de trădător precum cel încheiat în perioada interbelică de regalitatea trădătoare, Ortodoxia să fie recunoscută ca Religia Apostolică, religia legitimă ca fiind instituită în mod dumnezeiesc de Iisus Hristos şi ca fiind autentica succesoare în linia apostolică, şi multe altele.

Succesiunea la tron nu trebuie să se facă pe principiul succesiunii biologice, ci pe principiul meritocraţiei, al harului, al realizărilor şi gândirii personale, al fidelităţii până la moarte martirică faţă de credinţa Ortodoxă Evanghelică, adică în conformitate cât mai deplină cu Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie; regele să fie ales spre exemplu fie de regele care îşi desemnează succesorul, fie spre exemplu aşa cum este ales un patriarh, adică în general de o minoritate aleasă tot pe baze meritocratice şi autentic creştine, adică de o aristocraţie spirituală, morală şi intelectuală.