Citat:
În prealabil postat de Marcel_Ionut
Parintele a spus mai de mult, ca atunci cand ne rugam sa ne coboram cu mintea in inima, si a mentionat despre scrierile sfintilor parinti. Va rog sa ma ajutati cu materiale, articole, carti de unde pot lua, ma framanta subiectul :D
|
Ceea ce spui tu e aproape utopie. Cel putin pentru noi, cei expusi acestei lumi sufocate de opusul acestei stari. Ce faci tu ca sa reusesti sa primesti harul? Poate plangi in timpul sf. liturghii... Multi o fac! Poate ai renuntat sa mai privesti la televizor... Multi chiar au renuntat! Poate te rogi zilnic 10-20 de minute sau o jumatate de ora... Multi se roaga ore in sir iar altii... neincetat. Poate ti-ai facut mila de cersetorul din colt si l-ai milostivit cu un banut... Multi traiesc numai pentru a face milostenie din putinul care-l au! Poate te-au coplesit remuscarile pentru pacatele trecutului tau... Pentru a primi harul, e nevoie de bataturi la genunchi si blocarea a mii de ispite care vin sub forme cu totul inedite, pe care la inceput nu le sesisezi din naivitate, iar mai apoi din mandrie! Poate Dumnezeu te-a fericit cu putin, pentru a-ti intari nadejdea... Altii sunt cu toata fiinta lor in duh, si totusi... la limita deznadejdii!... Si tot asa, si tot asa...
Parintele care "a spus mai de mult" ce a spus, a pus o samanta. Ea poate rodi, dar pentru asta are nevoie de mult: sa nu fie in drum, sa nu fie in loc pietros, sa nu fie intre spini, sa nu fie acoperita de buruieni, iar daca totusi va ajunge sa dea rod, sa nu-l manance ciorile!... Recunoaste ca sansele sunt foarte reduse, iar pentru a reusi e nevoie de TOT. Iar "tot" nu inseamna nici compromis, nici sacrificiu, ci dragoste si smerenie. Fiecare clipa (buna sau rea), sa o primesti ca pe un pret al propriei mantuiri si sa o tratezi ca atare; nu cu suparare si cartire, nu cu manie si nervi, nu cu durere si repros ("De ce mie, de ce eu?")... Cand vei simti nevoia sa strangi la piept tot omul de pe strada, cand vei lacrima de fericire privind un copil, o pasare, o floare, o vietate lasata de Dumnezeu pentru ca tu sa te bucuri si sa-L simti in TOT ce te inconjoara... atunci vei sti ca nu mintea ci Dumnezeu Insusi a coborat in inima ta, a facut curat si S-a asezat acolo. Iar coborarea mintii e doar o "figura de stil", fiindca practic nu poate fi exprimata suficient de clar pentru ca omul sa spuna: "Da, am inteles!" TOATE scrierile sfintilor parinti (si sunt atat de multe ca nu-ti ajunge o viata sa le cercetezi) de fapt la asta vor sa se ajunga: rabdare, dragoste, smerenie, milostenie si mai ales o constiinta de sine care sa nu se raporteze la nimic lumesc, ci numai la Dumnezeu... Daca poti fi capabil de toate astea, poti sa ai in jurul tau o mie de femei goale fiindca le vezi ca pe niste fiinte dragi lasate de Dummnezeu ca si sublim al naturii nu ca obiect sexual... Iar, ca si barbat, daca placerea erotica te lasa rece, doar mandria mai ramane un pericol... restul sunt floare la ureche!
Ca atare, nu te chinui acum sa-ti duci mintea in inima. Crede-ma, nu doar ca e imposibil ci si absurd. In fond, nu de "minte" vorbim, ci de Dumnezeu. Iar pentru ca Dumnezeu sa coboare acolo, e nevoie de o "deratizare" totala, bineinteles, nu fara mila si ajutorul Lui!... Nu te cunosc, nu stiu cat te rogi, nu stiu cu ce te ocupi, dar din modul cum iti expui ideile, inteleg ca te limitezi la "ipotetic". Daca totusi VREI CU ADEVARAT, lecturarea scrierilor sfintilor parinti este doar un paleativ... Tu nu esti nici in pustie, nici in inchisoare ostila credintei tale, nici intre musulmani... Esti inconjurat de tentatii de toate formele. Dupa rugaciuni curate, vei intalni
acel duhovnic, care iti va calauzi pasii incet-incet, povatuindu-te pana te vei dumiri singur. Altfel... ne jucam si ... vorbim vorbe!