[silviu.pintilie]

6.3 Sfântul Botez


Taina Sfântului Botez reprezintă o altă controversă pentru credincioşii celor două Biserici. Deseori clericii Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi sunt învinuiţi a boteza a doua oară, ceea ce nu este adevărat. Ţinem rânduiala sfintelor canoane şi împreună cu Sf. Ap. Pavel mărturisim „un botez”, dar un botez întru dreapta credinţă şi săvârşit de către cleric dreptslăvitor.
Canonul 50 al Sfinţilor Apostoli cateriseşte pe episcopul sau preotul care nu va săvârşi cele trei afundări la taina sfântului botez, după porunca dată de Mântuitorul Sf. Apostoli zicându-le: „Mergând învăţaţi toate neamurile botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28,19).
Însăşi denumirea de botez derivă din latinescul „baptizare” care se traduce prin cufundare, deci botezul presupune noţiunea de cufundare, în Biserica Ortodoxă ele fiind trei la număr, după cele trei feţe ale Sfintei Treimi.
Din tâlcuirea celui de-al 50-lea canon al Sf. Apostoli se poate deduce că trei lucruri sunt necesare în mod obligatoriu la săvârşirea tainei sfântului botez : apă sfinţită, afundare în apă şi scoaterea, amândouă întreite şi chemarea celor trei ipostasuri ale Dumnezeirii, Tatăl, Fiul şi Sf. Duh.
Moartea lui Iisus Hristos a reprezentat singurul mijloc necesar mântuirii întregului neam omenesc, cât şi a împăcării omului cu Dumnezeu. Fără de acesta era cu neputinţă a se împăca omul cu Dumnezeu şi ar fi fost de nevoie să rămână în veac vrăjmaş al Lui neîmpăcat. Şi aceasta însemnând-o Pavel zicea : „ Vrăjmaşi fiind noi, ne-am împăcat cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său”(Rom 5,10). Drept aceea şi pentru a se lucra totdeauna pomenirea negrăitei acestei faceri de bine a lui Dumnezeu către om, dar şi pentru a se lucra de aici înainte totdeauna mântuirea oamenilor prin moartea Acestuia, atât însuşi Cel ce cu trupul a suferit moartea, Iisus Hristos, cât şi dumnezeieştii săi ucenici şi toţi purtătorii de Dumnezeu Părinţi au rânduit ca în mod obligatoriu la toată taina să se facă închipuirea morţii Lui şi implicit la toată sfinţita lucrare. Dar închipuirea stăpâneştii morţi la taina botezului se lucrează prin cele trei afundări, ce întru dânsa se săvârşesc. La toate celelalte din afară de om se face închipuirea stăpâneştii morţi, iar la sfântul botez însuşi omul întru sine-şi lucrează moartea Domnului, adică însuşi cel ce se botează cu închipuire moare şi împreună se îngroapă cu Iisus în apa botezului. Şi martor la aceasta este Sf. Ap. Pavel zicând : „Câţi în Hristos ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat, aşadar împreună ne-am îngropat cu Dânsul întru moarte” (Rom. 6,4). Deci pentru ca să se facă întru noi asemănarea morţii lui Hristos şi îngropării Sale celei de trei zile, în mod imperativ se cuvine să se facă cele trei afundări, iar altminteri este cu neputinţă. Deci cel ce cu sfinţenie se botează prin cele trei afundări în apă, pe dumnezeiasca şi începătoare moarte şi îngropare cea de trei zile şi trei nopţi a lui Hristos dătătorul de viaţă o urmează.
Sf. Ioan Damaschin zice că „prin cele trei afundări botezul însemnează pe cele trei zile ale îngropării Domnului”. De aceea aduce spre mărturie pe Părinţii noştri cei vechi către întărirea mărturisirii celor trei afundări ale adevăratului botez.
Însuşi Corderie, teologul latinilor, în cuvântul lui „Despre Botez” surpă ipoteza greşită a lui Toma Achinatul, care zice că ar fi lucru indiferent, dacă se face botezul ori în trei afundări, ori nu. Şi chiar Corderie povăţuieşte a se păzi cu neschimbare cele trei afundări în trei ieşiri, după rânduiala botezului Bisericii noastre de Răsărit. Din acest motiv în Biserica Sf. Marcu din Veneţia se afla o colimvitră (cristelniţă) din marmură spre ruşinarea papistaşilor, care săvârşeau botezul prin stropire. Încă şi papa Pelaghie într-un glas cu Corderie afirmă: „Neapărat trebuie ca cele trei afundări să se facă la Sf. Botez”.
De vreme ce cele trei afundări şi ieşirile sunt obligatorii într-un botez, pentru a se închipui prin ele moartea cea de trei zile şi de trei nopţi, îngropare şi învierea Mântuitorului, prin care se dă de la Dumnezeu oamenilor mântuirea, lăsarea păcatelor şi împăcarea cu Dumnezeu, în aceste condiţii botezul prin stropire a celor din Apus (catolicii), lipsit fiind de afundări şi scoateri, prin urmare este lipsit şi de închipuirea morţii celei de trei zile şi trei nopţi, cât şi de închipuirea îngropării şi a învierii Domnului. Iar, dacă botezul prin stropire este lipsit de acestea, atunci este lipsit de tot darul şi sfinţenia, cât şi de lăsarea păcatelor . Şi, dacă se împotrivesc latinii (catolicii) zicând că botezul lor prin stropire, la care se adaugă cele trei chemări ale Sfintei Treimi, este dătător de Sfinţenie şi de Dar, învaţă-se ei că botezul nu se săvârşeşte prin singurele chemări ale Sfintei Treimi, ci are trebuinţă neapărat de închipuirea morţii, a îngropării şi a învierii Domnului. Că nici singură credinţa cea în Sfânta Treime nu mântuieşte pe cel ce se botează, ci împreună cu dânsa de nevoie este şi credinţa cea întru moartea lui Hristos. Că zice marele Vasile : „ În trei afundări şi în trei chemări se săvârşeşte taina botezului, pentru ca şi chipul morţii Domnului să se închipuiască, iar cu predanisirea cunoştinţei de Dumnezeu să ne luminăm la suflet cei ce ne botezăm”.
Deci dacă botezul apusenilor (catolicilor) este eretic şi neprimit pentru cele ce s-au zis mai sus, se cade ca şi noi dreptslăvitorii să luăm aminte la al nostru, a nu săvârşi această sfântă taină în ligheane sau covăţele întru care abia se afundă partea picioarelor copiilor ce se boteză.
Urmând rânduielilor Sfintelor canoane, şi noi împreună cu Sfinţii Apostoli, conform celui de-al 46 canon al lor, mărturisim: : „Episcopul sau clericul care va primi ereticescul botez să se caterisească, căci ce conglăsuire este lui Hristos cu Veliar sau credinciosului cu necredinciosul.
În nota 83 din tâlcuirea acestui canon aflăm despre „Sfântul Sfinţit Mucenic Chiprian, episcop al Calcedonului şi întreg soborul cel împreună cu el, 84 de episcopi care leapădă botezul ereticilor, urmând apostolescului canon de mai sus, cât şi canonului 68 apostolesc, care zice că cei de eretici botezaţi este cu neputinţă a fi creştini sau clerici. Urmând ei aceste canoane, la rândul lor, Sfântul Sfinţit Mucenic Chiprian şi cei 84 de episcopi au întărit canon prin care leapădă, atât botezul ereticilor, cât şi pe cel al schismaticilor, dovedind acest lucru din scrierile Sf. Scripturi, mai ales din cele ale Sf. Ap. Pavel, care zice: „Un Domn, o Credinţă şi un Botez” (Efeseni 4). Căci dacă, zic ei, una este Soborniceasca Biserică şi unul este Botezul adevărat, cum poate fi adevărat botezul ereticilor şi al schismaticilor, de vreme ce ei nu sunt înlăuntru în Biserica cea Sobornicească, ci s-au rupt prin eres sau schismă? Iar de este adevărat Botezul ereticilor şi al schismaticilor şi este adevărat şi cel al dreptslăvitoarei şi soborniceştii Biserici, atunci nu este un botez, precum strigă Pavel, ci două, ceea ce este prea cu necuviinţă. Adaugă ei încă şi aceasta, că socoteala aceasta de a nu primi botezul ereticilor, nu ne este nouă proaspătă, adică a lor, ci este veche şi de cei mai dinainte a lor cercată. Canonul acestui Sobor şi sfântul a toată lumea al 6-lea Sobor prin canonul al 2-lea, l-au pecetluit. Şi de unde mai înainte era canon localnic, acum este canon al Soborului a toată lumea . Într-un glas cu Sf. Chiprian şi cu Soborul cel de pe lângă el, şi Sf. Firmilian, cel ce a stătut exarh al Soborului celui din Iconia, strică şi leapădă mai ales botezul ereticilor. Că scriind către Sf. Chiprian, zice acesta: „Dar cine, măcar să fi ajuns la vârful desăvârşirii şi al înţelepciunii, poate a se întări şi a crede că singură suprachemarea celor trei nume ale Sf. Treimi, este destulă spre iertarea păcatelor şi sfinţenia botezului, dacă nu este dreptslăvitor şi cel care botează?”
Se uneşte la aceasta şi marele Vasile, pe ale cărui canoane aşijderea le-a pecetluit cel de-al 6-lea Sobor a toată lumea. Căci în întâiul său canon zice acesta (Sf. Vasile) care botezuri sunt primite şi care neprimite şi în două le împarte pe acestea, zicând că:


botezul ereticilor, adică a celor cu totul despărţiţi de Biserică şi care după însăşi credinţa lor, sunt despărţiţi de cei dreptslăvitori, şi a căror credinţă priveşte de-a dreptul credinţa cea întru Dumnezeu, s-a părut binecuvântată pricină celor din început ca acest botez al lor cu totul a se lepăda. botezul schismaticilor s-a socotit a fi de cuviinţă, de către Soborul cel de pe lângă Chiprian şi Firmilian, să se lepede şi acesta. Fiindcă schismaticii s-au despărţit de Biserică şi despărţindu-se nu mai au în sine Darul Sf. Duh, fiindcă darea Acestuia s-a tăiat prin despărţirea lor de Biserică. Pentru aceasta ca nişte mireni s-au făcut, nici Dar duhovnicesc nu mai au şi nici stăpânire (putere) de a mai boteza sau hirotonisi. Şi după urmare, cei care s-au botezat de dânşii, ca de nişte mireni s-au botezat; şi au poruncit aceştia (Sf. Chiprian şi Firmilian) să se boteze cu botezul cel adevărat al Bisericii Soborniceşti. Dar pentru că s-a socotit de cuviinţă de către oarecare Sfinţi Părinţi ai Asiei (din motivul că nu erau destui clerici în vremea persecuţiilor contra creştinilor) să fie primit botezul schismaticilor, pentru oarecare iconomie a multora, fie primit.


…Dar pentru ca să se facă mai lesne înţeleasă dezlegarea acestei nedumeriri este de trebuinţă a şti că două feluri de chivernisire şi îndreptare se păzesc în Biserica lui Hristos. Unul se numeşte scumpătate, iar celălalt iconomie (sau pogorământ). Deci Sfinţii Apostoli şi mulţi alţi Sfinţi în canoanele lor au întrebuinţat scumpătatea şi pentru aceasta cu desăvârşire leapădă botezul ereticilor şi al schismaticilor. Iar unele Soboare au întrebuinţat iconomia şi pentru aceasta, botezul schismaticilor l-au primit şi chiar şi pe al unor eretici, precum arienii şi macedonienii, în vremea celui de-al doilea Sobor, când aceştia erau în putere, nu numai că erau mulţi la număr, dar aveau şi mari puteri pe lângă împăraţi şi stăpânitori. Drept aceea mai întâi ca să-i tragă la dreapta slăvire şi să-i îndepărteze de la eres mai cu lesnire, iar mai apoi pentru ca să nu-i sălbăticească asupra Bisericii şi asupra creştinilor, şi răul să-l facă şi mai rău, au iconomisit aşa Sf. Părinţi şi s-au pogorât a primi botezul lor.
…Dar pe lângă cuvântul iconomie au stătut şi o a doua pricină, pentru care au făcut aşa. Iar acea pricină este că botezul ereticilor, pe care l-au primit aceste Soboare păzeau neschimbat felul şi materia botezului ortodox şi se botezau după forma soborniceştii Biserici, iar ereticii, al căror botez nu l-au primit au schimbat săvârşirea botezului şi o a stricat, adică chipul felului, chemarea şi întrebuinţarea materiei, adică a afundărilor şi a ieşirii din apă.
…Însă acum, când ereticii relele cele multe nu ni le mai pot face, când nimic asupra noastră nu mai poate tulburarea lor, ce mai trebuie iconomie? Că iconomia are măsuri şi hotare şi nu este veşnică şi nehotărâtă. Pentru aceasta şi Sf. Teofilact al Bulgariei zice: „cel care face ceva după iconomie, nu chiar ca un lucru bun face aceasta, ci ca un lucru trebuincios la o vreme” (Tâlcuire la cap.5, vers.11, Ep.către Gal.). la aceasta şi Sf. Grigorie Teologul zice că „a iconomisi se cuvine unde nu se face călcare de lege” ,…drept aceea după ce a trecut iconomia trebuie să-şi aibă loc scumpătatea şi apostoleştile canoane.
Prin prisma acestor motive canonice, şi noi reprezentanţii Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România respingem botezul prin stropire, iar în ceea ce priveşte botezul schismaticilor (a celor care au primit schimbarea calendarului) nu repetăm botezul, ci, conform canoanelor Sf. Părinţi săvârşim mirungerea.


????????????:D:D