Subiect: Ascultarea
View Single Post
  #7  
Vechi 25.06.2015, 06:54:54
tabitha's Avatar
tabitha tabitha is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.04.2011
Locație: usa
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.955
Implicit Cuviosul Pavel cel Simplu



Cel între sfinți părintele nostru Pavel, numit și cel simplu, era plugar, un om cu totul de rînd, dar lipsit de răutate și de prefăcătorie, ca nimeni altul. Avea însă o soție înrăutățită și desfrînată, fără ca el să știe lucrul acesta multă vreme.

Într-una din zile, venind el de la țarină pe neașteptate, în afară de vremea obișnuită, așa cum se întîmplă cîteodată, a găsit pe femeia lui necinstindu-i casa cu un bărbat străin. Atunci zîmbind plin de blîndețe le-a zis: Bine, bine, nu-mi pasă de ce faceți, martor iau pe Iisus Hristos; de acum înainte nu vreau să o mai văd înaintea ochilor; a ta să fie și ea și copiii ei, iar eu mă voi duce și mă voi face monah.

Și îndată lăsînd toate și bine rînduindu-le, a plecat la fericitul Antonie și, bătînd la ușa acestuia, fericitul Antonie a ieșit și i-a zis: "Cine ești, frate, și ce cauți aici?" Iar el i-a răspuns: "Sînt un străin și am venit la tine să mă fac monah". Iar sfîntul i-a zis: "Bătrîn fiind de șaizeci de ani, nu poți să te faci monah și nici să înduri necazurile și strîmtorarea pustiului. Mai dagrabă du-te la chinovie; acolo ai să găsești din destul cele necesare trupului și vei putea petrece fără prea multă oboseală cu cei de acolo. Căci frații vor ajuta neputința ta, fiindcă eu stau singur și mănînc doar la cinci zile odată și atunci chiar rămînînd mai mult flămînd".

Dar Pavel nu suferea să audă acestea de la bătrîn, ci se sîrguia să rămînă împreună cu el. Și sfîntul, neputînd să-l alunge, închizînd ușa colibei, l-a lăsat afară timp de trei zile, neieșind ca să-l vadă. Iar Pavel a rămas flămînd și nu s-a depărtat. În ziua a patra însă sfîntul avînd trebuință neapărată să iasă afară, deschizînd ușa și găsindu-l pe Pavel lîngă ușa colibei, i-a zis: "Du-te, bătrîne, de aici, nu mă sili, căci nu poți să rămîi împreună cu mine!" Dar Pavel i-a răspuns: "Îmi este cu neputință să mă duc într-altă parte".

Atunci sfîntul văzîndu-l că nu are nici traistă, nici pîine, nici apă, nici vreun lucru oarecare, i-a zis: "Dacă vei da dovadă de ascultare și vei împlini fără lenevire și fără murmur cele ce vei auzi de la mine, vei putea și aici să te mîntuiești; dar dacă nu vei face acestea, pentru ce atunci te mai obosești și nu te întorci acolo de unde ai venit?" Iar Pavel răspunzînd a zis: "Toate cîte îmi vei spune, cu rîvnă le voi face". Și sfîntul i-a zis: "Ridică-te deci și te roagă pînă mă voi duce înăuntru ca să-ți aduc de lucru". Sfîntul Antonie, intrînd în peșteră, îl urmărea printr-o mică ferestruică; și Pavel a stat nemișcat la rugăciune o săptămînă întreagă, fiind ars de arșița soarelui.

După aceasta Sfîntul Antonie, ieșind afară și luînd ramuri de finic, i-a zis: "Ia și împletește din ramurile acestea așa cum mă vezi că împletesc eu". Și bătrînul a împletit pînă la al nouălea ceas un șirag de cincisprezece stînjeni, cu multă osteneală. Dar sfîntul i-a zis: "Rău ai împletit! Desfă ce-ai împletit și împletește din nou". Și Pavel a stat nemîncat timp de șapte zile. Sfîntul Antonie făcea acestea pentru ca Pavel să se nemulțumească și să plece de acolo. Dar Pavel, despletind șiragul cu îndelungă-răbdare și cu osîrdie și împletindu-l din nou cu multă luare aminte, fără să cîrtească și fără să se tulbure, a uimit pe sfînt. Pentru aceasta, către apusul soarelui atins fiind de purtarea lui Pavel, i-a zis: "Bătrînule, vrei să mîncăm o bucată de pîine?" Iar Pavel a răspuns: "Cum crezi, părinte!" Și lucrul acesta l-a înmuiat iarăși pe sfîntul.

Deci, punînd masa, a așezat pe ea patru bucăți de pîine, de cîte șase uncii fiecare (aproape 200 g) și a înmuiat pentru dînsul una, iar pentru bătrîn trei. Și Sfîntul Antonie începînd un psalm, ca și întru aceasta să-l încerce pe Pavel, l-a cîntat repetîndu-l de două ori. Iar Pavel cu mai multă osîrdie se ruga împreună cu sfîntul. Apoi sfîntul i-a zis lui Pavel: "Stai la masă și ia aminte să nu te atingi de cele puse înainte". Și îndeplinind și această poruncă, sfîntul i-a zis: "Acum ridică-te, fă-ți rugăciunea și culcă-te". Iar acela neatingîndu-se cîtuși de puțin de hrană, a făcut ceea ce i s-a poruncit. Către miezul nopții Sfîntul Antonie, ridicîndu-se pentru rugăciune, a sculat și pe Pavel și a prelungit rugăciunea pînă la ceasul al nouălea din zi.

Cînd s-a făcut seară, Sfîntul Antonie luîndu-și înainte o bucată de pîine, de alta nu s-a mai atins. Iar Pavel, mîncînd încet mai avea încă din pîinea din care mînca. După ce a mîncat toată bucata de pîine, Antonie i-a zis: "Bătrînule, mai mănîncă și altă bucată de pîine". Dar Pavel i-a răspuns: "Dacă vei mînca și tu, atunci și eu voi mînca". Sfîntul Antonie a zis: "Mie îmi este de ajuns pentru că eu sînt monah". Dar Pavel a zis: "Pentru că și eu vreau să ajung monah, îmi este de ajuns și mie". Și ridicîndu-se au început să cînte. Iar după ce au dormit puțin, sculîndu-se, au început din nou să cînte. Cînd s-a făcut ziuă, l-a trimis să umble în pustiu și să se întoarcă abia după trei zile. După ce a făcut și aceasta, venind niște frați la Sfîntul Antonie, Pavel căuta să vadă ce trebuie să facă. Și sfîntul i-a zis: "Slujește pe frați în tăcere și să nu guști nimic, pînă ce vor pleca". Și au trecut zile fără ca Pavel să guste ceva. Iar frații îl întrebau: "Pentru ce nu vorbești?" Și, pentru că el nu răspundea, sfîntul i-a zis: "Vorbește fraților!", și a început să vorbească.

Într-una din zile aducînd cineva sfîntului un ulcior cu miere, Sfîntul Antonie a vărsat mierea pe pămînt. După ce a făcut aceasta, sfîntul a zis lui Pavel: "Adună mierea strop cu strop și vezi ca nu cumva ceva din ea să rămînă fără să poată fi folosită". Și făcînd aceasta nu s-a tulburat și nu s-a schimbat cîtuși de puțin. Odată i-a poruncit să scoată apă și toată ziua să o verse fără de folos. Și altădată, iarăși, desfăcîndu-i îmbrăcămintea, i-a poruncit să și-o coasă cu îngrijire la loc. Cînd sfîntul l-a văzut că săvîrșește fără șovăială, fără murmur și fără să fie împiedicat de ceva tot ceea ce-i poruncește, i-a zis: "Uite, frate, dacă poți să faci în fiecare zi așa, atunci să rămîi cu mine; iar dacă nu, du-te de unde ai venit!" Și Pavel a zis lui: "Dacă mai ai și altele să-mi arăți, nu știu dacă le voi putea face, dar toate cele pe care le-am văzut pînă acum, pe toate cu ușurință le fac".

O astfel și atît de mare ascultare și umilință a dobîndit fericitul Pavel, încît a primit har împotriva demonilor ca să-i alunge pe dînșii. Iar marele Antonie, încredințîndu-se despre el, l-a ținut cu sine o vreme oarecare. Apoi, făcîndu-i o chilie, l-a așezat în ea, ca să cunoască toate vicleșugurile demonilor și să se lupte acolo, zicîndu-i: "Iată, te-ai făcut monah. Rămîi singur și primește încercarea demonilor".

Deci, locuind Pavel astfel un an, s-a învrednicit de har asupra demonilor și a bolilor. Odată i se aduse lui Antonie un om care era stăpînit de o căpetenie de demoni, care hulea pe Dumnezeu. Luînd seama la el, Antonie spuse celor ce l-au adus: "Nu este lucrul acesta al meu, căci nu m-am învrednicit încă de darul izgonirii demonilor, ci acest lucru este al lui Pavel".

Plecînd Antonie la Pavel cu cei ce veniseră la el, zise aceluia: "Ava Pavel, scoate demonul din acest om, ca să se întoarcă sănătos la ale sale". Lăsîndu-l Antonie, a plecat la chilia lui. Atunci bătrînul, urcîndu-se pe o piatră, s-a rugat multă vreme cu mîinile înălțate la cer, zicînd: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfîntului Antonie, izgonește diavolul din acest om!" Neieșind demonul din om, fiind una din căpeteniile iadului, Sfîntul Pavel s-a rugat iarăși multă vreme în arșița soarelui, zicînd: "Doamne, nu voi coborî de pe piatra aceasta, nici apă nu voi bea, pînă nu vei scoate demonul acesta din zidirea Ta!"

Și înainte de a sfîrși cuviosul această rugăciune, diavolul a ieșțit din cel bolnav, strigînd: "O, cu silă sînt alungat de smerenia lui Pavel!" Apoi s-a prefăcut într-un balaur uriaș, lung de 70 de coți, și s-a aruncat în Marea Roșie.
Reply With Quote