Eram la o mănăstire unde atunci când ajungeam treceam pe la părintele stareţ pentru a-i spune câteva cuvinte şi a lăsa pomelnicul familiei.Mereu era rând dar aşteptam cu toţii cuminţi să ne facem treaba.
Părintele stătea în afara bisericii,lângă zid,sub un brad în care sute de păsărele aveau cuiburi.
Când am ajuns m-a întrebat ceva în legătură cu cineva de pe pomelnic.Deoarece răspunsul era incomod pentru mine am evitat să spun adevărul. Când să răspund o pasăre din copac şi-a făcut nevoile în capul meu şi pe pomelnic.
Mi-a fost foarte ruşine şi după ce cu o batistă am şters mizeria,am spus adevărul iar părintele mi-a dat zâmbind binecuvântarea şi mi-a luat pomelnicul.