[CristianR]

Dacă problema emancipării - în general, nu doar a femeilor - înseamnă, de fapt, refuzul ascultării de Dumnezeu, în ultimă instanță, atunci rezolvarea nu poate veni decât în urma pocăinței, adică din schimbarea gândirii, a mentalității lumești, decurgând din întoarcerea la Dumnezeu și la ascultarea, din iubire, de El.

După cum tot din iubire trebuie să fie orice ascultare, inclusiv cea față de soț, căci înainte de porunca ascultării este porunca iubirii. Care le este dată și bărbaților, pentru soțiile lor.

Numai atunci când iubirea lipsește ascultarea este grea și numai mândria te face să o simți umilitoare, să te simți inferior. Când, de fapt, cum spunea și heaven, tocmai slujirea te face mare.

Acum, dacă emanciparea femeii înseamnă că ea pune tot mai mult accentul pe sine, că este preocupată în primul rând de fericirea personală, că nu mai dorește să iubească și să se jertfească pentru cineva, evident că nu este bine.

Însă la fel de rău este și dacă bărbatul face acestea, centrându-se pe sine în loc să își centreze viața în Dumnezeu. Cred că, înainte de toate, el trebuie să facă asta, dacă consideră că Dumnezeu l-a făcut înaintea femeii și cap al ei. Înainte de a cere, trebuie el însuși să dea.