[AndruscaCIM]

În prealabil postat de Bautar

Moartea clinică reprezintă o situaţie aflată la limita dintre viaţă şi moarte, de cele mai multe ori fiind vorba despre pacienţi aflaţi în sitaţii critice din punct de vedere medical, având funcţiile vitale biologice-activitatea cardiacă şi respiraţia-abolite pentru anumite perioade de timp. Moartea clinică reprezentând de fapt perioada de timp în care organismul mai poate reacţiona la diverşi stimuli interni sau externi care pot determina reluarea activităţii automate a miocadului (muşchiul inimii) şi a respiraţiei, respectiv a centrilor nervoşi cardio-respiratori,situaţi în trunchiul cerebral. Reluarea activităţii automate ale acestor centri, care descarcă ritmic impulsuri nervoase către muşchii ce coordonează circulaţia sanguină(miocard), respectiv respiraţia(musculatura intercostală şi diafragmul)reprezintă resuscitarea propriu zisă, intervalul de resuscitare(de la oprirea funcţiilor vitale pană la reluarea lor) reprezentând de fapt fenomenul cunoscut sub numele de moarte clinică. Intervalul de resuscitare sau durata de timp în care un organism poate fi în moarte clinică, depinde de viabilitatea celulei nervoase, fenomenul devenind ireversibil în momentul în care centrii nervoşi cerebrali sunt lipsiţi de aportul de oxigen pe o perioadă de timp ce depăşeşte 5-10 minute.

Durata timpului după care mai este posibilă resuscitarea cardio-respiratorie variază în funcţie de vârstă, sex, diverse boli sau tare ale organismului, precum şi în funcţie de împrejurarea care a determinat evenimentul declanşator. Există situaţii când pacienţi consideraţi decedaţi prin submersie(înnec) în apă rece, au putut fi resuscitaţi după perioade de timp considerate iniţial depăşite pentru resuscitare, adică de ordinul orelor. Aceasta explicându-se prin faptul că la o temperatură scazută, nevoia de oxigen a celulelor nervoase este mult diminuată, ceea ce permite supravieţuirea lor un timp mai îndelungat. Faptul că oameni aflaţi în moarte clinică relatează diverse fenomene )desprinderea de trup, vizualizarea unor imagini sau diverse alte percepţii, se poate explica prin activitatea centrilor corticali, care rămâne prezentă în toata perioada intervalului de resuscitare.

În prealabil postat de Bautar

Cei care au trăit asemenea experienţe le ţin, de obicei, sub tăcere. Le e teamă să nu fie catalogaţi drept nebuni. Relatările lor conţin asemănări care demonstrează că trăirile din timpul morţii clinice nu au nici o legătură cu fabulaţia.
Drumul dinspre viaţă către moarte începe cu senzaţia parcurgerii unui tunel. Punctul culminant este întâlnirea cu o persoană foarte dragă, care a decedat sau, mai frecvent, cu o fiinţă luminoasă, caldă şi iubitoare. Unii spun că ar fi Dumnezeu sau Hristos, alţii vorbesc despre un înger sau despre un Supra-eu. În partea finală a viziunii, subiectul ajunge la un hotar între viaţa pământească şi o altă dimensiune a existenţei, percepută fie ca pozitivă şi liniştitoare, fie ca negativă şi terifiantă. Toţi au sentimentul despărţirii de corpul fizic, văzându-şi adesea de undeva, de sus, propriul corp, zăcând inert. Dacă experienţa este pozitivă, nu mai vor să se întoarcă.

Uuuu...foarte interesant, mai ales partea a 2 a!
Am inteles ca unii mai trec prin diferite stari si in timpul anesteziei de exemplu...cred ca mai mult in cazul celei generale.