[aureliapopescu]

Imaginatia este una din facultatile de cunoastere ale omului, una din cele mai elementare.
Functia ei fireasca este de a-i permite omului reprezentarea lucrurilor sensibile asa cum sunt ele. Ea este direct legata de simtire si de cele care cad sub simturi. Ea transforma senzatiile in imagini si ii permite omului sa aiba, sub forma unei imagini, o reprezentare a ceea ce percepe. Ii permite de asemenea, in legatura cu memoria sa-si reprezinte amintirile ramase in urma celor percepute.
Imaginatia este astfel capabila sa capete trei forme: cea a unei imaginatii producatoare de imagini, a unei imaginatii reproductive si a unei imaginatii creatoare, fiecare dintre ele bazandu-se pe cea precedenta. Sub cele doua ultime forme, in conditiile particulare ale somnului, ea produce visele.
Prin pacatul stramosesc, imaginatia devine pentru om un mijloc de separare de Dumnezeu.
Omul incepe de-acum sa-si umple mintea golita de Dumnezeu, cu produsele imaginatiei sale. Sfantul Atanasie cel Mare ne da explicatia potrivit careia sufletul neputand ramane nemiscat si fara sa aiba ceva spre care sa se indrepte, dupa ce s-a departat de Dumnezeu, catre Care il purta initial firea sa, a inceput sa-si imagineze obiecte pentru nazuintele sale:" Firea nu se mai misca pe calea virtutii, nici ca sa vada pe Dumnezeu, ci gandind la cele ce nu sunt, preface ceea ce e in puterea ei, folosindu-se rau de aceasta pentru poftele pe care le-a nascocit"; " raul nu este de la Dumnezeu, nici n-a fost in Dumnezeu, nici n-a fost de la inceput, nici nu exista vreo substanta a lui, ci oamenii respingand gandul binelui au inceput sa gandeasca si sa-si nascoceasca cele ce nu sunt."
Imaginatia este principalul instrument al lucrarii diavolesti impotriva sufletului, fie in starea de veghe, fie in somn; prin ea diavolii il hartuiesc pe om, cautand nu numai sa-l impinga in pacat sau sa-i trezeasca si sa-i atate patimile, ci si sa-l umple de tulburarea in felurite chipuri, trezind in el mai ales tristete, neliniste, ingrijorare, amagindu-l si facandu-l sa rataceasca din pricina multimii nalucirilor, ajungand chiar sa-l robeasca cu totul.
Sfantul Isihie Sinaitul spune chiar ca imaginatia a pricinuit in principal caderea omului:" Si asa l-a despartit pe Adam de Dumnezeu, dandu-i nalucirea demnitatii dumnezeiesti. Si la fel obisnuieste sa-i amageasca vrajmasul mincinos si viclean pe toti cei ce pacatuiesc."
Sfintii Parinti subliniaza astfel responsabilitatea omului in ceea ce priveste pervertirea imaginatieie sale, care duce la imbolnavirea ei: din pricina ca omul n-a ramas credincios poruncilor dumnezeiesti, n-a ascultata de glasul Lui Dumnezeu, nu si-a ferit inima de cugetele straine, pe scurt, pentru ca n-a ramas treaz si veghetor, omul a facut din imaginatie, care i-a fost data ca un fel de punte spre Dumnezeu, "o punte pentru demoni".
Atata vreme cat omul nu-si regaseste trezvia, adica vigilenta care caracterizeaza natura sa in starea desavarsita si deplin sanatoasa, inima ii ramane deschisa la momelile mincinoase ale Celui Viclean, aduse prin mijlocirea imaginatiei fiind napadit ziua si noaptea de imagini care-i fac mintea sa rataceasca si o abat de la rostul ei, instrainand-o si tinand-o departe de Dumnezeu.
Din faptul ca omul isi imagineaza cele care-l indeparteaza de Dumnezeu, se vede nu doar simpla imbolnavire a imaginatieie, ci faptul ca sufletul sau este in intregime este bolnav.