[dobrin7m]

În prealabil postat de Melissa

Prea multa osânda am vazut in ultimele doua zile pe forum, din toate directiile, si m-am intristat peste masura. As dori spre folosul tuturor, sa va impartasesc aceste invataturi:

Ca să poţi osândi, trebuie să-ţi lipsească dragostea din inimă.

Sfântul Ioan Scărarul ne spune că : "cei ce zavistuiesc râd cu mulţumire de învăţătura, faptele şi meritele aproapelui" .

Iar Sfântul Ioan Gură de Aur ne arată : "precum muştele se aşează pe rănile străine, aşa şi cei ce osândesc apasă pe păcatele străine" .

Avva Dorotei arată : "Ce altă lucrare are diavolul decât să ne îndemne la răutate ? Câtă viclenie ! Cel rău ne împinge să greşim împotriva unei porunci a lui Dumnezeu şi, dacă totuşi nu o călcăm pe aceasta, măcar să osândim pe cei ce greşesc, astfel încât, dacă nu reuşeşte să ne prindă în cursa păcatului, să ne prindă în cursa care pare că este împotriva păcatului".

Osândirea este unul dintre păcatele cele mai potrivnice lui Dumnezeu, pentru că e răpirea drepturilor Lui.
Sfântul Atanasie Sinaitul ne arată: "cine osândeşte înaintea Judecăţii de Apoi a lui Hristos, acesta este Antihrist, pentru că îşi însuşeşte dreptul lui Hristos" .

Iar Sfântul Tihon de Zadonsk ne îndeamnă pe toţi să fim buni: "fără harul lui Dumnezeu nu putem să săvârşim nimic în afară de răutate" .

Sfântul Ioan Scărarul ne îndrumă: "osândirea este o boală subţire, dar o lipitoare grasă, ascunsă şi tăinuită, care suge şi seacă sângele iubirii … Ea este făţărnicia iubirii, pricinuitarea întinăciunii şi a poverii inimii" .

Pentru că omul nu stă într-un singur loc, dacă nu reuşeşte în bine, el înainteaza în rău. Prin osândire, nimeni nu a îndreptat vreodată pe cineva. Dimpotrivă, cu ea mulţi s-au rănit crud şi s-au înrăit.

Să luăm exemplu de la Cuviosul Isaia, ce a văzut pe un frate păcătuind :
"Dacă Dumnezeu, Care l-a creat, vede aceasta şi-l rabdă, cine sunt eu ca să-l osândesc ?"

Păcătoşii care trec cu vederea greşelile lor, nu pot să sufere greşelile celorlalţi. Iar drepţii, ce se grăbesc să izgonească fiecare păcat ivit în propriul lor suflet, cu îndelunga răbdare suferă greşelile aproapelui.

Sfântul Ioan Scărarul ne arată: "un bun grădinar gustă numai din roadele coapte, iar pe cele acre şi necoapte le lasă; tot aşa şi sufletul bun şi întelept ia aminte numai la virtuţile altora" .

Adevarate cuvintele tale despre osanda aproapelui.

Acum vreau sa te intreb ceva:
Sa spunem ca iti vezi aproapele ca se apropie de o prapastie fara fund. Mai are un pic si cade in ea, insa ea nu vede nimic din toate astea ca e oarba.
Tu vezi ,si repede te duci , o tragi de maneca si ii spui: nu este asta calea cea buna, cazi in prapastie daca continui asa. Iar ea, avand incredere in simturile sale iti spune: fugi de aici draga ca eu simt cu bastonul calea mea , cunosc drumul, ce vii si ma opresti, s-au tu imi vrei raul? Calea ta e stramba, nu a mea.

Care pe care a osandit?

Cred ca noi trebuie sa osandim pacatul din toate puterile noastre iar daca vedem ca cineva pacatuieste sa ii spunem ca nu face bine, ca se abate de la calea ce dreapta. Este oare asta o osanda?