View Single Post
  #5  
Vechi 19.09.2011, 23:00:16
Timis1 Timis1 is offline
Banned
 
Data înregistrării: 18.09.2011
Mesaje: 5
Implicit Ofensiva Ortodoxiei în Anglia

În timp ce Biserica Anglicană se străduieste din greu să-și țină turma cât mai aproape, un nou venit, cu un trecut străvechi, îi învăluie din ce în ce mai mult pe englezi, inclusiv pe prințul de Wales.

Luna trecută, sâmbătă noaptea, poliția din Londra a fost chemată să supravegheze o mare mulțime adunată în aria londoneza Knightbridge. O mie cinci sute de persoane se înghesuiau să se strecoare într-o clădire a cărei capacitate era pentru cel mult o jumătate din ei. Unii chiar au leșinat, iar înăuntru, conform celor raportate de un polițisti, era "ca într-un cuptor".

Înghesuiala aceasta nu era prilejuită de vreo manifestare ilegală, ci de slujba Învierii Domnului din noaptea de Paști la Catedrala Ortodoxă rusă din Ennismore Gardens. În ultimii 15 ani, numărul credincioșilor ortodocși din Anglia a crescut de la 170.000 la mai mult de un sfert de milion, făcând din această religie confesiunea creștină cu cea mai rapidă creștere. Biserici ortodoxe și circa șase mănăstiri pot fi întâlnite din Truro și până la Dunblane. Acest lucru este cu atât mai remarcabil cu cât Orodoxia nu face evanghelizare ca alte denominații și este, după spusa unui convertit, absurd divizată, în ceartă continuă și cu multe ranchiune.

Un factor important îl constituie marele număr de imigranți sosiți din Răsărit și din fosta Uniune Sovietică. Deși numărul de convertiți nu este mare, prin comparație, ei joacă un rol extraordinar de mare. Cei mai influenți oameni ai bisericii ortodoxe din Anglia – episcopul Kalistos Ware în biserica greacă și episcopul Vasile Osborne în biserica rusă - au venit de la protestanți. În plus, există un număr important de figuri mari în Anglia care simpatizează Ortodoxia, fără a fi convertiți. Un centru important de simpatie îl constituie organizația Prietenii Muntelui Athos, care susține mănăstirile grecești din Sfântul Munte și include ca membri importanti pe Sir Patrick Leigh Fermor, pe Ducele de Edimburg și pe Prințul de Wales. Implicarea prințului Filip nu ne surprinde, având în vedere că Biserica Ortodoxă Greacă și l-a apropiat mai demult. Mai surprinzătoare este prezența prințului Charles, care este viitorul cap al bisericii anglicane. "El este profund mișcat în duh de Muntele Athos", spune un membru al Societății. "Prințul vizitează Muntele Sfânt în fiecare an, petrecând acolo o săptămână și este foarte admirat acolo".

Philip Sherrard spune că prințul Charles a fost influențat de el, care este un comentator radical pentru Ortodoxie și ecologie și argumentează că întreaga creștinătate occidentală a produs pagubă mediului natural prin separarea dintre spiritual și fizic. Prințul mai este puternic influențat și de stră-stră-mătușa lui, Elizabeta, Marea Ducesă de Rusia, victimă a revoluției comuniste și care a fost canonizată în 1993. Charles a comandat o icoană a sfintei lui Aidan Hart, un neozeelandez, fost călugăr ortodox stabilit în Shropshire. În plus, prințul are un requiem scris pentru ea de cel mai eminent dintre convertiți, John Tavener, care a compus mai multe lucrări pentru biserică și a înființat biserica sa personală plină de icoane, în Dorset.

Pentru un neinițiat, Biserica Ortodoxă este bizantină în multe sensuri și ea cere un cap limpede și o hartă clară a Orientului apropiat din primul mileniu după Hristos pentru a o înțelege. Biserica primară a fost organizată în cinci Patriarhii: Antiohia, Alexandria, Ierusalim, Roma și Constantinopol.

Primele trei au căzut sub invazia musulmană și, la 1054, biserica din Roma se rupe de trupul primar al bisericii dând naștere marei schisme. Atunci Patriarhul Constantinopolului a fost declarat "primul între egali" (primus inter pares n.n.) în lumea ortodoxă, susținut prin formarea unor noi biserici și patriarhii în Grecia și în Europa de Est. Bisericile din Anglia (ortodoxe - n.n.) sunt vlăstare ale acestor biserici și își au jurisdicția dincolo de ocean: cea rusă la Moscova, cea greacă la Istambul și cea antiohiană la Damasc.

Cea mai largă prezență în Anglia o are biserica greacă, cu 120 de parohii, cea rusă adună vreo 35, dar, după părerea Victoriei Clark, o specialistă în ortodoxie, ea este mai inclinata și mai deschisă pentru convertiți decât cea greacă. Dacă te duci în Ennismore Gardens într-o duminică dimineața, vei găsi acolo perechi de tineri care nu au nimic de a face cu Rusia.

Ce-i atrage acolo? Conservatismul Ortodoxiei este o importantă atracție. În timp ce anglicanii și catolicii agonizează sub tendințele moderniste, mulți tineri găsesc o certitudine într-un corp care, după afirmatia episcopului Ware "a păstrat tradiția și continuitatea vechii biserici în deplinătatea ei".

Această aderență la dogmă este completată de credința că bisericile din Vest se sprijină prea mult pe rațiunea umană. Slujbele ortodoxe, cu aprinderea lumânărilor, metaniile și sărutarea icoanelor are mai multă acțiune fizică și este mai potrivită pentru emoția spirituală. "Liturghia noastră are o frumusețe care se adresează întregii ființe", spune părintele John Hockway, un preot englez prin naștere, stabilit în Enfield. "Cântările, tămâia, modul în care e construită biserica, toate sunt manifestarea lui Dumnezeu și părtășia noastră la Împărația Lui. Ea răspunde unui adânc dor al ființei umane".

Dacă Biserica Ortodoxă este oarecum împotriva prozelitismului, aceasta se datorează,în parte, convingerii că Liturghia vorbește prin ea însăși. În plus, spune un convertit, "Ortodoxul este foarte conștient de faptul că el este un musafir în Anglia și nu dorește să intre în conflict cu alte biserici".

Cea mai notabilă dintre recentele convertiri fost trecerea la Ortodoxie a unui număr de 30 de preoți și diaconi anglicani care au respins preoțirea femeilor. «Dar – spune unul dintre ei, părintele Mihail Harper – nici biserica grecă, nici cea rusă, nu s-au arăta receptive față de intenția noastră. Atunci ne-am adresat bisericii antiohiene, pentru că ea a fost singura care și-a deschis bratțele ca să ne primească, ceea ce celelalte biserici n-au făcut".

Faptul că slujbele ortodoxe sunt ținute tradițional în limbi nefamiliare englezilor – limbi slavone, greacă sau arabă – a constituit un impediment pentru convertiri. În ultimul timp, situația s-a schimbat mult, fiindcă bisericile au introdus părți din serviciul religios și, la unele din ele, întreaga liturghie în limba engleză.

Persoana cea mai acreditată pentru a aduce în Biserica Ortodoxă vorbitorii de limba engleză a fost mitropolitul Anthony Bloom. Ierarh harismatic, mort anul trecut, este considerat de mulți drept un sfânt. "Nu-mi venea să cred că un așa de mare număr de englezi au fost prezenți la înmormântarea lui" spune Piers Buxton, fostul secretar al Academiei Regale, care a fost printre participanții la funeralii. "Ei se strecurau printre pietrele de morminte ca să fie cât mai aproape de groapă".

Printre cei care au ținut discursuri funebre a fost și Arhiepiscopul de Canterbury, care a aprobat părtășia bisericilor anglicane cu comunitățile ortodoxe. În mod inevitabil, există și diferențe de opinii – deși nu doctrinare – printre diferitele ramuri ale Bisericii Ortodoxe, dar cele mai serioase conflicte au loc adesea în interiorul aceleași națiuni. Cel mai amar dintre conflicte este între biserica rusă "roșie", cea care a acceptat jurisdicția Patriarhiei de la Moscova în timpul manipularii ei de către comunism și cea "albă" care stă sub jurisdicția unei succesiuni de episcopi exilați. În prezent, relațiile, oarecum, s-au mai dezghețat. "Nu mai sunt aceleași sentimente care erau înainte împotriva Patriarhiei moscovite", zice unul dintre membrii bisericii "albe".

În cartea sa, The Inner Kingdom, episcopul Kalistos Ware recunoaște aceste probleme însă, argumentează el, este mai bine să te sfădești pe anumite probleme mai puțin importante, decât să fii, ca anglicanii, «uniți, în cea mai mare parte, într-o organizație aparentă și să fii profund divizat în credințe și în formele publice de adorare a lui Dumnezeu".

"Biserica Ortodoxă, spune un convertit, este plină de tot felul de neînțelegeri mărunte, dar, în inima ei, ea rămâne într-o singură credință – neclintită – că lumea este transfigurată prin săvârșirea Sfintei Liturghii. Este foarte obișnuit să găsesti convertiți care au ajuns întâmplător din stradă la o slujbă ortodoxă și au gândit: "Aici rămân! M-am întors acasă".



Anthony GARDNER

Traducere și adaptare de Pr. Gh. Calciu din Times, 22 mai 2004. Titlul original este "O religie străveche – o stea care răsare în Est"
Reply With Quote