View Single Post
  #124  
Vechi 03.11.2016, 20:12:28
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit De reținut :)

Întâi de toate, să ținem minte să ne trezim în ziua în care sunt pomeniți Moșii de Toamnă în zori: nu se cade să ajungem la biserică “la spartul târgului”, când preotul binecuvântează pomenile; trebuie să ajungem destul de devreme ca să ne închinăm în liniște la icoane înainte de a începe Sfânta Liturghie, care precede întotdeauna slujba de pomenire a morților și la care e bine să fim prezenți. Înainte să înceapă liturghia îi vom da preotului, la ușa altarului, pomelnicul cu numele morților și cu o lumânare aprinsă.
Ce punem în coș în ziua în care se pomenesc Moșii de toamnă
E un fel de a spune, fiindcă, din fericire, cei mai mulți credincioși nu mai aduc la slujbă coșuri mari și împopoțonate, ca altădată. Într-o biserică aglomerată, așa cum sunt mai toate (din fericire), cea mai practică soluție este să venim cu o sticlă mică de vin, de 500 ml, și o colivioară care vor sfinți vinul și bucatele abundente de acasă, înainte de a fi împărțite. Dacă vrem să dăm pachete și în biserică, să aibă dimensiuni rezonabile, ca să nu trebuiască să le înghesuim pe sub mesele cu pomeni, după cum se mai vede pe ici-pe colo.
Coliva se face din grâu fiert și se îndulcește cu miere sau zahăr. Cel mai bine este să se ia, la biserică, o colivă mică, într-un vas mai adânc și cu un capac bine închis, pe care îl scoatem când începe slujba. Pe colivioara aceasta se așază Sfânta Cruce și se ornează cu bombonele colorate, care închipuie frumusețea faptelor bune pe care răposatul/răposata le-a lăsat ca mărturie în lumea aceasta. Este foarte practic să aducem și mici cantități de colivă, în păhărele din plastic, pe care le vom împărți, la sfârșitul slujbei, împreună cu câte o lumânare.
Colacul poate fi, de asemenea, de dimensiuni rezonabile, nu cât roata carului. Mai practice sunt prescurile, care ocupă loc mai puțin.
Lumânările trebuie cumpărate cu generozitate, câte una pentru fiecare vas și pahar cu colivă și pentru fiecare colac sau prescură, una de pus în gura sticlei cu vin, două pentru preot – o lumânare se dă odată cu pomelnicul, înaintea slujbei, cealaltă se dă împreună cu un prosop, când începe citirea pomelnicelor.
Vinul, roșu sau alb, trebuie să fie curat, să nu conțină zahăr sau apă. El va sta tot timpul slujbei lângă colivă și colaci, cu dopul scos și cu o lumânare în gura sticlei.
Tămâie, cărbuni, prosop: acestea se dau preotului, odată cu pomelnicul.
Reguli de bună purtare în biserică în ziua Moșilor de Toamnă
Ce reguli avem de păzit când mergem la sfânta biserică, în ziua în care sunt pomeniți Moșii de Toamnă ne învață părintele Cleopa:
Să fim împăcați cu toți oamenii și să cerem iertare de la toți.
Să fim îmbrăcați curat și cât mai cuviincios și să avem chipul smerit; femeile să aibă capul acoperit.
Să stăm cuviincios în biserică, bărbații în partea dreaptă, femeile în partea stângă.
După ce s-a dat binecuvântarea de Sfânta Liturghie , suntem datori să stăm fiecare la locul său și să nu ne mai închinăm pe la sfintele icoane.
În timpul slujbei este păcat să vorbim în Sfânta Biserică, în afară de mare nevoie.
Să nu ieșim din biserică înainte de terminarea Sfintei Liturghii, în afară de mare nevoie.
După terminarea sfintelor slujbe, să ne întoarcem cu evlavie la casele noastre, petrecând restul zilei în cugetarea și citirea celor sfinte și în cercetarea bolnavilor.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote