[ioanna]

Bisericile Ortodoxe Vechi Orientale, istorie şi prezent
diac. George ANICULOAIE
Sursa: http://www.napocanews.ro/2010/04/bis...i-prezent.html


Suntem în perioada Penticostarului, timp în care cinstim în mod deosebit Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Această perioadă de bucurie este caracteristică atât Bisericilor Ortodoxe care acceptă dogma hristologică de la Calcedon (cum sunt cele din Rusia, Serbia, România, Bulgaria, Serbia, Grecia), cât şi Bisericilor Ortodoxe necalcedoniene, numite şi Vechi Orientale, cinci la număr, care s-au îndepărtat de Biserica-Mamă după Sinodul IV Ecumenic, în secolul al V-lea. Vă invităm în lumea acestor Biserici.

Până în urmă cu aproape jumătate de secol, pentru milioanele de creştini ortodocşi orientali, răspândiţi pe teritoriile Armeniei, Egiptului, Etiopiei, Siriei, Indiei, dar şi în diaspora lor, noi, ortodocşii de rit bizantin, eram consideraţi nestorieni. Iar ei, pentru noi, erau eutihieni sau monofiziţi.
De unde aceste denumiri? De la cei doi eretici, Nestorie şi Eutihie. Primul, condamnat la Sinodul III Ecumenic, şi al doilea, la Sinodul IV Ecumenic. Aşadar, bizantinii i-au acuzat pe orientali de monofizitism, adică de erezia lui Eutihie care considera că în Iisus Hristos este doar o fire – cea divină, care a absorbit-o pe cea umană. În schimb, orientalii au răspuns prin acuzaţia de dioprosopism, erezia lui Nestorie care învăţa că în Mântuitorul există două persoane (şi nu firi): cea divină a Fiului lui Dumnezeu, născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii, şi cea umană sau istorică a lui Iisus Hristos, cu care s-a născut din Fecioara Maria. Deci toată contradicţia, şi apoi schisma existentă până astăzi, a pornit de la neînţelegerea corectă a celor doi termeni “persoană” şi “fire”.

Cultul vorbeşte de două firi
Însă cercetările recente şi dialogul întreprins în a doua jumătatea secolului trecut între reprezentanţii celor două grupuri au dus la concluzia că nu este nici o diferenţă doctrinară între Bisericile Ortodoxe Răsăritene şi Bisericile Ortodoxe Orientale.

Părintele profesor Nicolae D. Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti a studiat în amănunt cărţile de cult ale Bisericii Ortodoxe Copte, scriind chiar şi teza de doctorat pe această temă. “Personal am această convingere că sunt într-adevăr ortodocşi, n-au nici o legătură cu monofizitismul. Nu am găsit în nici o carte de cult, în imnuri liturgice şi nici în rugăciuni idei monofizite. Ci peste tot numai mărturii despre cinstirea celor două firi ale Mântuitorului”, spune pr. Necula.

“Predicatorii, arhiereii şi Patriarhul nostru recunosc că dialogul între biserici a scos la iveală unitatea de doctrină", spune Talaat Takla Mourkus Ataas, preşedintele Asociaţiei Ortodoxe Copte “Sfântul Mina” din Bucureşti. "În toată istoria noastră am avut o concepţie ireală despre Bisericile Bizantine. Aşa cum bizantinii ne numeau monofiziţi, aşa şi noi îi numeam nestorieni. La aceasta s-a ajuns din cauza lipsei unei explicaţii ortodoxe clare. A fost o neînţelegere de termeni. Nu există lipsă de dumnezeire sau umanitate a lui Hristos în Biserica Coptă.”

Unire nefinalizată

La aceste concluzii a ajuns şi dialogul între cele două grupări de biserici ortodoxe. Prima întâlnire, neoficială, a avut loc în 1964 în Danemarca. La sfârşitul discuţiilor s-a semnat o declaraţie comună, din care reieşea că între cele două Biserici nu există deosebiri de doctrină, iar diferenţele sunt mai mult de terminologie. Din partea BOR a participat prof. Nicolae Chiţescu. Au urmat alte trei întâlniri neoficiale, pentru ca în 1985, la Chambésy, să fie prima întrunire oficială. Dar prima declaraţie comună a venit la următoarea întâlnire, în 1989, din Egipt: “Noi suntem de acord să condamnăm ereziile nestoriană şi eutihiană. Noi nu separăm, nici nu divizăm natura umană de natura dumnezeiască în Hristos. Cele patru expresii folosite pentru a descrie taina unirii ipostatice aparţin tradiţiei noastre comune (neamestecat, neschimbat, neîmpărţit, nedespărţit, n.r.)”. Tot atunci s-a renunţat la denumirea de “Bisericile necalcedoniene” fiind înlocuită cu “Bisericile Orientale Ortodoxe”. Peste un an, la Chambésy, într-o nouă rundă de discuţii, orientalii au recunoscut şi definiţiile ultimelor patru sinoade ecumenice (IV-VII).

Ultima întrunire a fost în 1993, la Chambésy. Cu această ocazie s-a hotărât ridicarea anatemelor şi restabilirea unităţii eclesiale. “În 1993, noi am semnat actul de unire definitivă cu aceste biserici, şi urma ca să definitivăm modalităţile de conslujire, chiar de împărtăşire şi împreună slujire a Sfintei Liturghii. Dar au intervenit unele semne negative din partea Bisericilor Ortodoxe Greceşti şi Ruseşti şi s-a amânat. Dar documentul există, fiindcă el a fost semnat de toţi reprezentanţii bisericilor ortodoxe şi vechi orientale”, spune pr. Nicolae Necula, reprezentant al BOR la dialog alături de Mitropolitul Antonie Plămădeală.

Nu este nevoie de o liturghie nouă”

Cu toate acestea, întâlnirile au continuat la Atena şi Damasc, pe subcomisii, în care s-a pus problema în ce limbă se va sluji. “S-a spus foarte limpede: în momentul în care ne ducem într-o biserică veche orientală se oficiază cultul Bisericii de acolo, în limba respectivă şi într-o traducere în engleză. Iar într-o biserică ortodoxă răsăriteană se slujeşte liturghia bizantină. Nu este nevoie de o liturghie nouă sau ceva hibrid, creat special pentru aşa ceva, fiindcă avem o bogăţie extraordinară de creaţii liturgice cultice care depăşesc orice imaginaţie şi orice inspiraţie care am mai avea-o noi acum. Nu avem nevoie de ceva nou, avem fiecare o zestre extraordinar de bogată, moştenită din timpul Sfinţilor Părinţi. De aceea, în cult putem să ne vedem adevărata identitate. Învăţăturile de credinţă, mărturisirile de credinţă şi studiile de teologie au mai variat din când în când, dar, dacă cercetăm cărţile de cult, ne dăm seama că învăţătura Bisericilor Vechi Orientale este una ortodoxă, nu una monofizită. De aceea, izvorul principal, zic eu, sunt cărţile de cult, nu manualele de teologie care s-au scris, între timp, de o parte şi de alta”, crede pr. prof. Necula.

“Noi trebuie să ne reconsiderăm această atitudine şi să scoatem din cărţile de cult anatematismele împotriva lor, pentru că n-au fost vinovaţi. Ei erau naţionalişti puri, ţineau foarte mult la poporul lor. Spre exemplu, ortodocşii copţi sunt foarte buni egipteni – sunt adevăraţii egipteni, pentru că arabii s-au suprapus peste ei – şi ţin la tradiţiile lor adevărate. De aceea merită toată atenţia”, mai spune părintele profesor.

Catolicosul armean, născut în România

Despre relaţiile actuale dintre BOR şi Bisericile Ortodoxe Orientale am aflat detalii de la pr. Michael Tiţa, consilier patriarhal pe probleme externe. Potrivit acestuia, relaţiile se desfăşoară în cadrul dialogului teologic cu ortodocşii orientali (Biserica Ortodoxă cu Bisericile Orientale). Însă, o relaţie mai apropiată este cu Biserica Armeană. Fostul catolicos al Bisericii Armene, Vasken I Baljian, s-a născut în Bucureşti. “A fost un patriarh foarte venerat. În acea perioadă la noi era patriarh Iustinian. Au fost relaţii foarte bune între cei doi. Şi acum avem relaţii foarte bune, mai ales că există o episcopie armeană în România, veche de la 1400. Însă, ei fiind un popor care a trecut prin multe încercări, la fel ca şi noi, foarte mulţi au emigrat, având o diasporă foarte puternică. În general, toate bisericile acestea orientale au o diasporă foarte puternică şi activă. Armenii sunt răspândiţi peste tot. Sunt oameni înstăriţi, foarte bogaţi şi ataşaţi de biserică. Şi copţii au comunităţi foarte puternice în SUA, Australia, Europa Occidentală etc.”