[windorin]

Da, daruind ce nu avem, vom dobandi si noi, din ce in ce mai adevarat.

Am un prieten ce duce o viata duhovniceasca rara. Este singurul din familie care merge la biserica, la slujbe si canonul lui de rugaciune concura cu cel al calugarilor. Cu toate acestea are pe fata lui o lumina neincetata, o bucurie nespusa, tot timpul. Lacrimile pentru cei ai sai le varsa numai la rugaciune, si o face des. Plange mult. Cu toate acestea, nu l'am auzit nici macar o singura data zicand ceva de ai lui. Mai mult chiar, cand m'am plans eu de ceva de la mine din familie, mi'a zis: "Ai o familie minunata, eu ce sa mai zic, ai mei nici sa nu auda de Biserica sau de Dumnezeu."

Cand eu zic: "Ce sa fac cu ala care..., sau aia care..." El imi zice mereu, cu aceeasi lumina si asezare: "Iubeste'l ma, iubeste'l asa cum e si gata. Sa vezi dupa aia cata liniste ai. Ce'i poti face afara de a'l iubi asa cum e?"