Citat:
În prealabil postat de cristiboss56
Mă bucură să aud că faci post, rugăciune , privegheri , deci te nevoiești mult, și asta-i bine, dar rău faci că refuzi să înțelegi că asprimea nu-i egal cu amenințarea ci cu mustrarea , dojenirea , avertizarea și alte asemenea "asprimi". O ți pe a ta și bună ! Eu o țin pe a mea , căci astfel am scăpat de multe rele, păcate și vicii ucigătoare. Pace și numai bucurii , și să scapi de înșelare ! Cu drag : Cristian
|
Draga Cristian,
oare am afirmat in postarea mea ca fac post, rugaciune, privegheri si ca ma nevoiesc? (Spuneam mai sus, ca o concluzie in urma lecturii pe care mi-ai recomandat-o, asa:
"Fie si recitindu-le m-am imbogatit, marturisesc." Te rog sa fii bun si sa revezi afirmatiile mele, spre a nu ne ispiti cumva... ca ne ispitesc altii, destul, frate drag...)
Acestea sunt lucruri despre care avem invatatura clara in Biserica
sa le pastram sub tacere, chiar daca, fiind crestini, ne-om stradui sa implinim in limitele personale si prin harul Duhului cele dupa cuviinta. Altminteri, de vom trambita despre faptele noastre bune, ne vom afla farisei fatarnici si altele, tot rele. Aflat-am de la Domnul nostru Iisus Hristos, laudat fie numele Lui in veci!
De scris am scris ce mi-a mers la inima
cand am citit Faptele si Vietile: faptele bune
ale acelor oameni sfintiti si Sfinti mi-au mers la inima. Despre acestea am scris.
Mustrarea fratelui de credinta e lucru drept, asa cred si eu. Spre zidire sufleteasca, cu dragoste frateasca, cu umilinta si cu evlavie intru Hristos Domnul.
Tot mustrare se cheama si exemplul concret al bunei purtari. Pe cel cu inima sensibila il poate mustra si indrepta cu putere insusi comportamentul unui bun crestin. De fapt aceasta cred ca este mustrarea cea mai folositoare, care merge la inima. In acest sens aminteste si Apostolul de multe ori cum se comporta intre crestinii carora le dadea, dealtfel si invatatura, propovaduind. Des aminteste Pavel de exemplul personal, punind accent pe faptele crestinesti, pe modul concret de a fi crestin, iar nu pe vorbe. Adevarat este aceasta.
Insa asprimea, atunci cand vorbim sau faptuim catre aproapele nostru, o inteleg altcumva: ca manie sau, cum spunem noi modernii, ca furie si agresivitate.
Cu acestea nu pot fi de acord, desi le intalnesc si la mine, din pacate.
Imi spune gandul ca avem fiecare de lucrat, totdeauna, pentru a distinge in noi si in conduita noastra
asprimea de
mustrarea frateasca. Infratire ziditoare, intru mantuire.
Hristos in mijlocul nostru! AMIN+