[Ekaterina]

O alta intelegere a plansului. Un fragment din romanul Fuga spre campul cu ciori – amintiri dintr-o copilarie ateista, Parintele Savatie Bastovoi.

"Plansul este la fel de firesc ca si rasul. Cred ca ar trebui sa plangem cel putin la fel de des precum radem. La un moment dat oamenii au inceput sa considere plansul ceva rusinos, o expresie a slabiciunii. Dar e la fel de adevarat ca si rasul poate trada o slabiciune. Ma gandesc ca Prorocul David, care era un ostas neinfricat, plangea de multe ori, marturisind ca pana si asternutul si-l uda cu lacrimi. Desigur era o alta lume. Astazi barbatii nu mai poarta razboaie, nu mai strabat paduri in cautarea vanatului, nu mai sunt amenintati de animalele salbatice, de stihii, in schimb nu plang. Aceasta incapacitate de a plange pare sa fie singura calitate a barbatilor de azi. (...)

Sunt oameni care au plansul in interior. Acestia sunt cei mai frumosi oameni de pe pamant. Acest plans launtric nu are in el nimic din tristetea si apasarea oamenilor neimpliniti sau loviti de vreo suferinta. Acest plans launtric este ca o lumina de dimineata care strabate prin ceata. Acestia sunt oamenii pe care ii iubesti fara sa stii de ce si revii la ei pentru ca amintirea lor nu te paraseste. Nu este o mai mare bucurie in viata decat aceea de a intalni un astfel de om. Desi ei pot trece neobservati. Pentru a-i recunoaste trebuie ca si tu sa fi plans macar odata in viata, sa plangi de-adevaratelea.

Sunt atatea lacrimi in lume care se varsa necontenit. Lacrimile suferintei curg sub luminile reclamelor, in orasele mari, in bai, in asternuturi, in masini. Rasuna atatea racnete de durere, atatea suspine, dincolo de buletinele de stiri, dincolo de talk show-urile televizate, dincolo de vacarmul cluburilor de noapte. Intreaga noastra civilizatie cu noile ei tehnologii care se intrec una pe alta este indreptata sa ascunda acest plans, sa ne faca sa credem ca plansul nu exista. Dar lacrimile se varsa necontenit si o gramada de oameni isi traiesc adevarata conditie, aflandu-se in cele mai sincere, cele mai sfasietoare momente ale vietii lor, in timp ce noi ne cufundam in nesimtire.

Si doar atunci cand suferinta da buzna in viata noastra, doar atunci perdeaua indiferentei cade de pe fata lumii. Lumea apare asa cum e ea, cu raul si cu binele ei. Iar deasupra ei, abia atunci, se vede Dumnezeu. Lumina iubirii lui Dumnezeu nu poate fi vazuta decat prin lacrimi, altfel ea ne-ar orbi."