[cristiboss56]

Când iubim pe cineva omeneşte atunci noi, cu un simţământ plăcut, rostim numele persoanei iubite şi nu obosim repetându-l. Aşa trebuie să se întâmple și cu numele Domnului.

Nu este de prisos să subliniez că în rugăciunea Numelui lui Iisus nu este nimic automat sau magic. Dacă noi nu ne vom strădui să păzim poruncile Lui, atunci zadarnică va fi chemarea Numelui. El Însuşi a spus: "Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în Numele Tău am proorocit şi nu în Numele Tău am scos demoni şi nu în Numele Tău minuni multe am făcut?". Şi atunci voi mărturisi lor. Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine, cei ce lucraţi fărădelegea" (Matei 7, 22-23). Este important ca noi să ne asemănăm lui Moise care şi-a dus sarcina cu răbdare, parcă văzând pe Cel nevăzut (cf. Evrei 11, 27) şi să-L chemăm pe El cu conştiinţa legăturii ontologice a Numelui cu Cel Numit, cu Persoana lui Hristos. Iubirea faţă de El va creşte şi se va desăvârşi pe măsura ce se înmulţeşte şi se adânceşte cunoaşterea noastră despre viaţa Dumnezeului prea-iubit. Când iubim pe cineva omeneşte atunci noi, cu un simţământ plăcut, rostim numele persoanei iubite şi nu obosim repctându-l. Aşa trebuie să se întâmple eu numele Domnului. Când persoana iubită de noi îşi dezvăluie, din ce în ce mai mult, darurile sale, atunci creşte şi preţuirea noastră pentru ea şi privim la noile ei trăsături cu multă bucurie. Aşa se întâmplă cu Numele lui Iisus Hristos. Noi descoperim cu un interes captivant, în Numele Lui, noi taine ale căilor Dumnezeieşti şi noi înşine devenim purtătorii acelei realităţi, care se găseşte în Nume. Prin această cunoaştere vie noi ne împărtăşim cu veşnicia: "Şi acesta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis" (Ioan 17, 3).
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi şi lumea Ta.
Numele Iisus ne-a fost dat de Sus, prin revelaţie. El vine din sfera Dumnezeirii veşnice şi nicidecum nu poate fi o născocire a raţiunii pământeşti, cu toate că este exprimat printr-un cuvânt creat. Revelaţia este un act, o energie Dumnezeiască şi aparţine unui alt plan şi transcende energiile cosmice. În slava sa cea mai presus de lume, Numele Iisus este meta-cosmic. Când pronunţăm acest Nume, Hristos, chemându-L să comunice cu noi, atunci El, Cel Ce plineşte toate, ne ascultă şi noi intrăm într-o legătură vie cu El. (…) Rugându-ne în Numele lui Iisus Hristos, noi neplasăm în faţa deplinătăţii absolute şi a Primei Fiinţe Necreate, şi a fiinţei create. Pentru a intra în sfera acestei plinătăţi a Fiinţei, noi trebuie să-L sălăşluim în noi, pentru ca viaţa Lui să devină şi a noastră, prin chemarea Numelui Lui, potrivit făgăduinţei: "Cel ce se alipeşte de Domnul este un Duh cu El " (I Cor. 6, 17). Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul. Eu m-am oprit asupra înţelegerii dogmatice a rugăciunii lui Iisus, pentru că în ultimele decenii mi-a fost dat de multe ori să întâlnesc opinii denaturate în legătură cu practicarea acestei rugăciuni.
(Arhim. Sofronie Saharov, Despre rugăciune, Mănăstirea Piatra-Scrisă, 2002, p.124-126)