[cristiboss56]

În ce condiţii ar trebui să intervină iertarea? Când trebuie ea cerută/dată?
Părintele Constantin Necula: „Cred că e după inima fiecăruia. Chiar nu avem de-a face cu modele ori reţete. Iertarea, ura sau iubirea, trec prin venele noastre de conştiinţă. Cred că iertarea are în conţinutul ei şi un adânc de conţinut, exigenţele sale. Fiecare le stabileşte la scara propriei gândiri despre viaţă şi moarte. Personal, am primit lecţii de iertare de la cine nu m-am aşteptat şi am ratat iertări la care n-am fost atent să am răbdarea primirii. Nu e un tonomat iertarea. Nu este un mecanism simplu, automat şi rigid. E o chestiune de morala inimii deschise spre Rai. Dar, personal, nu cred că ea poate să fie activată doar de emitent, fără ca recepţia să nu primească stimul şi fără să ofere stimul. Cum cred că în căsnicie uneori „te iubesc” face să fie extrem de important „te iert”. A iubi înseamnă şi a ierta. Nu în orice condiţii a ierta înseamnă te iubesc.”
„A cere iertare are sens întotdeauna. Uneori e nevoie de timp să te prinzi că ai greşeşti ori măcar să vezi o parte din acţiunile tale. Cele urâte tare se cer rezolvate pe loc. Cele care au nevoie să se vădească a fi greşeli pedagogice, de creştere. Un exemplu, ar fi judecarea părinţilor de către copii la momentul în care cei din urmă cred că le ştiu pe toate. Trecem toţi prin modul acesta de autonomizare prin refuz. E interesant că ne prindem greu că am greşit. Uneori, părinţii mor cu gândul că ei ne-au iertat, dar noi nu ne-am obosit să cerem iertare. Are sens însă să cerem iertare prin comportamentul nostru cu proprii copii. E doar un exemplu.”
Preot Constantin Necula