[cristiboss56]

Ascultare curat sufletească o fac numai oamenii extraordinari şi în împrejurări excepţionale. Vieţile Sfinţilor ne arată că aceşti oameni s-au născut cu o inimă atât de curată şi cu o minte atât de nepătimaşă, încât ei erau conduşi de Duhul Sfânt aşa cum e condusă o corabie cu pânze de un vânt pricinic. Ei erau sensibili la cea mai mică adiere a Sfântului Duh şi executau întocmai cele ce primeau în momentele lor de inspiraţie divină.
Şi apoi, această inspiraţie şi această ascultare se săvârşea în cazuri excepţionale – de pildă, când Sfânta Maria Egipteanca, în pustia de dincolo de Iordan, nu găsea nicio fiinţă omenească şi cu atât mai puţin un duhovnic iscusit. Şi aşa cum un pustnic, în lipsă de duhovnic, s-a spovedit în faţa unui mărăcine – deşi într-o viaţă de obşte n-ar fi putut face acest lucru –, tot astfel, Sfânta Maria Egipteanca n-ar fi avut dreptul să rămână fară un duhovnic dacă s-ar fi nevoit într-o mănăstire. Căci în caz contrar, ne-ar paşte în primul rând primejdia asupra căreia ne previne Sfântul Apostol Petru când ne zice: „Mai înainte de toate trebuie să ştiţi că nicio prorocire a Scripturii nu se tâlcuieşte după cum îl taie capul pe fiecare, pentru că niciodată prorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt” şi, în al doilea rând, ne-ar urmări primejdia asupra căreia ne previne Sfântul Antonie cel Mare, care spune că „răul cel mai mare este a te împotrivi voii lui Dumnezeu şi a-ţi satisface poftele tale”. Prima primejdie ne duce la erezie, iar a doua, la răzvrătire.
(Arhimandrit Paulin Lecca, Adevăr și Pace, Tratat teologic, Editura Bizantină, București, 2003, pp. 97-98)