O, durere sufletească
Cu gust nici dulce, nici amar,
Ești suferința omenească
Și-mi stai în suflet în zadar.
Ce am pierdut, e o nimica,
Dumnezeu îmi poate da
De mii de ori pe-atâta,
Ce nimeni nu-mi poate lua.
Tu nu vezi că nu îmi pasă,
Tu nu vezi că te ignor,
Nădejdea mea e-Împărăteasa
Și numai Ei cer ajutor.
Privește suflete al meu
În trecut, în depărtare,
Când L-au răstignit pe Domnul,
Ce dureri îngrozitoare!
O, Preasfânta mea Măicuță,
Ce-aveai în inimă și-n gând
Când i-au hotărât moartea
Celui neprihănit și blând?
Ce ai simțit atunci Stăpână,
Când pe Fiul Tău iubit
L-ai văzut întins pe Cruce
Bătut, hulit și răstignit?
A fost Lumina pe pământ,
L-ai cunoscut că-i Fiul Tău,
Tu ai știut că este Bun și Sfânt,
Tu ai știut că-i Dumnezeu!
Dar n-ai putut să Îl ajuți,
Pentru că cei mari și tari
L-au răstignit precum au vrut,
L-au numărat între tâlhari.
În suflet iadul ți-a venit
Și vărsând lacrimi amare,
Cu El și Tu ai suferit
Dureri preaîngrozitoare.
Ai privit cu disperare
Spre întunecații nori,
A căzut pe Tine cerul
Și cu El ai vrut să mori.
Mă întreb, cuprins de frică,
Cum e oare cu putință
Un suflet atât de gingaș
Să rabde-atâta suferința?
Cum ai putut trăi momentul
Răstignirii și-ngropării,
Când s-au cutremurat și munții
Și adâncurile mării ?
Când pământu-a deschis gura
Primind în pântecele său
Cu mirare și cu teamă
Pe milostivul Dumnezeu?
Învață-mă Sfântă Stăpână
Să fiu plin de îndurare
Și celui care mi-a greșit,
Negreșit să-i dau iertare.
Învață-mă Sfântă Stăpână
Să fiu plin de-ngăduință
Și să trec ușor, cu Tine,
Peste orice suferință.
Iar suferința cea mai mare
Ce să o port în piept mereu,
Să fie, Preasfântă Născătoare,
Jertfa scump Fiului Tău.
Căci pentru mine a murit,
Să mă ducă-n nemurire,
Căci pentru mine S-a jertfit,
Să-mi dea eterna fericire.
Iar restul, toate-s praf în vânt
Și trec pe rând precum o boare,
Trecător sunt eu pe-acest pământ
Și toate-n lume-s trecătoare
(Luca Ionel Branislav,poezii ortodoxe)
|