După căutări stăruitoare ai aflat în tine comoara ce-o credeai pierdută,
Și strălucit-ai razele darurilor neajunse în inima ta smerită
Neîmpiedicându-te de urzelile vrăjmașului cu mâna rugăciunii l-ai alungat,
Și ai făcut să răsară râuri de lumină peste sufletul tău curat.
Diavolul s-a ridicat împotriva ta prin clerici, ca să te doboare,
Dar mâna puternică a lui Hristos te-a ținut întru luminare,
Biruit-ai toate mrejele ispitelor, căutând să păstrezi în suflet lumina bucuriei,
Și sub lumina Duhului de pace ai fost covârșit și îndreptat la limanul veșniciei.
Asemenea îngerilor ai viețuit, lumina rugăciunilor lor înconjurându-te,
Și pe scara sfințeniei ai alergat sub acoperământul povețelor lor lăsându-te,
Curăția sufletului tău strălucea ca o făclie gânditoare a Dumnezeirii,
Contemplată de ochii îngerești ca o binecuvântată cunună a măririi.
Ca un soare ai strălucind mângâind tot pământul cu razele darurilor,
Prin puterea lucrătoare a cuvintelor ai topit toată gheața inimilor,
Cu un văl luminat acoperă și inima mea ce s-a făcut plasă a întunericului,
Pururea prinzând ispitele, a căror mișcare stinge toată lumina sfetnicului.
Sufletul ca o făclie trimitea razele iubirii tuturor oamenilor,
Pe toți cei ce te ascultau covârșind cu înțelepciunea graiurilor,
Părinte al celor ce se pregăteau pentru înalta slujire ai fost rânduit,
Și tainele Împărăției iubitoare coborâte pe pământ la toți ai împărtășit.
O rază de sus coboară și peste inima mea întunecată de patimi,
Și viermele întristării scoate-l afară, ca să piară grelele lacrimi.
Ca un soare strălucești în inimile ale căror porți s-au deschis cu bucurie,
Ca să primească mireasma sfințeniei tale ca pe o comoară din veșnicie.
Pe o rază a rugăciunii vino în inima mea rănită de săbiile păcatelor,
Risipește roiul gândurilor rele cu tămâia cea dulce a laudelor,
Ajută-mă să fac un pas iubitor spre Împărăția ce deschide tainele luminii,
Și te voi mări cu bucurie, păstrând icoana ta ca pe o taină a iubirii.
Ca un ierarh strălucit de lumina slavei lui Hristos te-ai arătat,
Și cu râurile învățăturilor tale pământul inimilor ai udat,
Racla sfintelor tale moaște ca un soare trimite razele darurilor dumnezeiești,
Care așezându-se în portul sufletelor sub adierea lină a Duhului călătoresc la cele cerești.
Cu darul înțelepciunii find luminat, muntele taboric ai urcat,
Din vârful acestuia revărsându-se izvorul lui Hristos cel minunat,
În neîncetate rugăciuni către Stăpân cădeai slobozind râuri de umilință,
Cu care stingeai focul patimilor aprins de vicleanul cu multă stăruință.
Plătit-ai cu râurile lacrimilor tale lui Hristos pentru marea mirului tămăduitor,
În care afunzi și durerile noastre și te faci al tuturor rănilor iscusit vindecător,
Împodobind icoana Născătoarei de Dumnezeu cu florile rugăciunilor tale,
Dobândit-ai bunăvoința Ei și multa Sa milostivire pe a mântuirii cale.
În adâncul smereniei te-ai coborât cu mintea urmând sfatului dumnezeiesc,
Și avându-l pe Hristos ca sprijin ai ajuns netulburat în marea adâncului ceresc,
Din darurile Duhului ți-ai gătit haină strălucită a virtuților împărătești,
Și din gândurile luminate ți-ai țesut panglica curăției îngerești.
Care în adierea Duhului cânta, vestind pe purtătorul pecetei fecioriei,
Ce nestingherit pătrundea în cămările cerești, intrând pe ușa veșniciei.
Cuvintele tale înțelepte se coborau în adâncurile inimilor ascultătorilor,
A căror scânteie a minții fiind aprinsă de Duhul, căutau tărâmul adevărurilor.
În tine aflat-au strălucirea luminii dumnezeiești ce împărtășea razele odihnei,
Și pe scara Duhului ridicându-și gândul vedeau pe capul tău strălucirea cununei,
Pe urmele dogmelor dumnezeiești ai călcat, păstrând tiparul sfânt,
Și te-ai lăsat călăuzit de har, fiind luat de mână de Cerescul Cuvânt,
Acesta te conducea nevăzut, întărindu-te cu a Sa putere negrăită,
Cu care zideai palatul virtuților poleit de slava neumbrită.
Sufletul tău ca o biserică păstra nestinsă candela harului,
De aceea ai lăsat moștenire pe pământ sfințenia darului,
Căci cu mila dumnezeiască mănăstire strălucită ai zidit Treimii,
În care adunându-se glasurile monahiilor, urcau la cer flacăra iubirii.
Binevoit-a Domnul să te arată pe tine lumii că ești un înger pământesc,
Și la prăznuirea soborului puterilor netrupești ai fost chemat în Raiul ceresc.
Fost-ai întâmpinat de revărsarea luminoasă a îngerilor ce purtau în mână cununi,
Dăruindu-le celui ce în trup viețuind, a învins ale demonilor deșarte minciuni.
De bucurie fiind covârșit sufletul tău ai mulțumit celor ce te însoțeau,
Și în cântări de laudă spre Tronul Treimii cu veselie te duceau.
Pe mine, cel stăpânit de cumplitele patimi ale prostiei,
Înțelepțește-mă, părinte, dând gândului meu lumina bucuriei,
Deschide poarta minții mele ticăloase cu cheie Duhului Sfânt,
A cărui cămară ascunsă în inimă povățuiește către Tainicul Cuvânt.
Cu mirul rugăciunilor tale strălucește mintea mea rănită de păcat,
Și alungă întunericul aprinzând în inima mea făclia gândului luminat.
Prin marea gândurilor deșarte călătoresc, ca să înmulțesc slava deșartă,
Mintea mea gravitează în jurul propriei persoane, care-i cu totul întunecată.
Întotdeauna ca un fățarnic caut să trezesc mila celor din jur,
Care ca un văl să-mi acopere patimile ce mă rușinez să le spun,
Iar când sunt mustrat pentru patimile mele, încerc să mă îndreptățesc,
Și să mă arăt a fi lipsit de patimă, când de fapt cu ea mă otrăvesc.
Săpând în adâncul meu scot lutul cel stricat al patimilor,
Care neîncetat lucrează în mine înflorirea păcatelor.
Din neatenție, arunc gunoiul patimilor spre cei de aproape,
Reușind să-i întristez pe toți cu ale mele cugetări deșarte.
Spală necurăția minții mele cu apa din vasul rugăciunilor tale,
Ca eliberat de povara păcatului gândul să zboare fără încetare.
Și să să oprească abia pe pajiștea laudelor îngerești,
Ca să culeg nectarul rugăciunii din florile dumnezeiești.
Bucură-te, Săltare îngerească a veșniciei pline de mireasma Duhului,
Apostol al înțelepciunii dumnezeiești călăuzit de mâna Cuvântului,
Poartă îngerească împodobită cu strălucirea virtuților,
Palat în care odihnește lumina iubirii Sfinților,
Cântec al valurilor Duhului după măsura sfințeniei,
Cale în care s-au închipuit urmele pașilor Proniei,
Altar al inimii rugătoare înconjurat de flăcările Duhului,
Rouă ce picură peste mintea înțelepțită de gândul Cuvântului,
Potir al slavei zidit după chipul luminii lui Hristos,
Deschidere a inimii cu cheia Cuvântului luminos,
Mana îngerească ce hrănește inimile celor întristați,
Vaș al bucuriei ce acoperă sufletele celor luminați,
Odihnă revărsată din tăcerea rugăciunii gânditoare,
Legătură a iubirii ce cuprinde toată mintea înălțătoare,
Râu al darurilor din care se adapă toată făptura,
Untdelemn al mângâierii în care strălucește toată lumina,
Vas al slavei umplut din izvorul smereniei lui Hristos,
Icoană a blândeții ce glăsuiește la urechea inimii un cânt frumos,
Hotar al bunei-cuviințe, statornicit prin osteneala rugăciunii,
Dulcea mângâiere a celor bolnavi care se împărtășesc din comoara tămăduirii.