Mulțumesc, Dorina. Acum mă pregătesc și eu să mă duc la înmormântare. Ieri am stat în cumpănă dacă să merg la Funeral Home sau nu... și până la urmă nu m-am dus. E greu și la înmormântări, dar'mite la priveghiuri. Eu țin minte că prima înmormântare la care am fost, a fost a bunicului meu matern, Petre îl chema. Nu eram chiar copil (aveam 13-14 ani) dar țin minte că atunci când era în biserica și a trebuit să trecem toata familia prin fața sicriului și să-i sărutăm mâna, eu până la urmă am sărutat pânza care era peste mâna bunicului, căci mi-a fost teamă că mâna ar fi fost rece și nu vroiam să mă ating de ea așa. Iar ultima înmormântare a fost a nașei mele, Maria, cu câțiva ani în urmă. Ce bine că datorită circumstanțelor n-am putut merge și la înmormântarile altor rude apropiate. Sună ciudat, știu. Dar parcă nu vrem să ne amintim de ei ca morți, ci ca persoane încă în viață, care îți au un colțișor aparte acolo în sufletul nostru. Dumnezeu să-i odihnească în pace pe toți !
|