Citat:
În prealabil postat de laurastifter
Sufletul este o substanță vie
|
După acest început al definiției urmează câteva însușiri ale sufletului care cred că îi sunt proprii, într-adevăr.
Mă încurcă, însă, aici termenul de "substanță". Mă duce cu gândul la molecule, la atomi, la materie... În ce sens oare e folosit termenul de "substanță"? Există cumva o altă traducere?
Mă gândeam la entitate, ca existență determinată, dar nu îmi place deloc cum sună... Și apoi e prea general, prea nespecific.
Poate că dificultatea e să încadrăm conceptul, atunci când încercăm definirea, prin raportare la genul proxim.
Putem da și alte feluri de definiții?
P.S. În psihologie se folosește de asemenea termenul de suflet, cu sinonimele duh, spirit, psihic. Dar psihologia academică nu vede sufletul în legătură cu Dumnezeu ci mai degrabă în legătură cu determinanți naturali precum creierul, relațiile biologice și sociale etc.
Deci astfel de accepțiuni nu îmi par potrivite pentru topicul de față. Sunt psihologiste, reducționiste, ne putem detașa imediat de ele. Mai ales sunt foarte analitice.
P.P.S. Îmi amintesc că părintele Rafail Noica spune undeva că prin suflet ar fi mai potrivit să înțelegem pur și simplu persoana, omul, spre a depăși capcana analitică.