[Corinusha]

Neincrederea ma face si pe mine sa nu ma bag la actiunile online, indiferent despre ce e vorba.

Dar cred ca fiecare dintre noi avem un grup de prieteni, fie el cat de mic, cu care putem comunica si cu care am putea intreprinde ceva. Intr-adevar unde sunt mai multi, pot fi ajutati mai multi; de exemplu, n-as putea sa ma duc singura la un azil de batrani sau la o casa de copii cu pachete de Craciun, deoarece nu imi permit si nici nu vreau sa discriminez, ajutand doar pe x sau y. Si iarasi ma doare sufletul sa ma gandesc ca, poate, dintre cei carora nu le-am dat nimic, nu i-am ajutat, unii poate sunt singuri pe lume, fara copii, fara nepoti, fara un suflet cu care sa vorbeasca. Asa ca, in cazuri de genul, prefer de 1000 de ori munca in echipa. Voluntariat la cantina saracilor sau la cantina la azile, pachete de sarbatori, un colind in seara de Craciun sau de Ajun, o vorba buna, un suras, ceva ce sa poata sa le aduca un zambet pe chipuri si sa se simta iubiti si apreciati macar acea zi/acele zile din an. Mai ales cei de la azile, consider ca merita mult mai multa consideratie decat primesc; practic, ei au crescut generatia parintilor nostri; poate ei sunt generatia parintilor nostri, ei au incercat sa ofere generatiei de acum ce e mai bun; ei au dat viata; iar acum unii dintre ei sunt complet uitati de copii si/sau de nepoti, ceea ce e foarte trist. Ma pun in locul lor si nu mi-ar placea sa patesc asa ceva. Oare cei care "au uitat" de ei nu se pun in locul lor? Nu am ceva impotrva faptului ca sunt in azil (unii poate au dorit sa mearga acolo), am ceva impotriva faptului ca, copii si/sau nepotii uita de multi dintre batranii lor.