[ioanna]

De ce Dumnezeu nu ajută însă descoperirea corectă a adevărului, prin Ellen White, în prima fază a Reformei religioase a secolului al XIX-lea sau a adventismului primar (iniţial) ? Deoarece atât cultura lumii, cât şi nivelul de cultură al pionieratului advent, nu se află atunci încă la nivelul necesar pentru această înaltă misiune. Să nu uităm că noi ne aflăm la o distanţă culturală, faţă de acel moment, de aproape doua secole. Capacitatea şi responsabilitatea noastră intră în joc într-un moment de vărf al cunoştinţelor umane. Din această cauză, nouă ne revine astăzi misiunea să declanşăm faza a doua a Reformei religioase a secolului al XIX-lea sau a adventismului secundar (final).

În consecinţă, întreaga lucrare istorică a Ellenei White – pe care o considerăm, în mod real, indispensabilă – este de tipul Reformei advente primare sau de tipul profetic „dulce” (Apoc. 10, 10). O lucrare care – deşi doar parţial corect doctrinară - are totuşi un rol important de stabilizare istorică, pentru coeziunea confesională adventă, în sine. Conform profeţiei biblice, adventismul are de parcurs un drum istoric de aproximativ 290 de ani (2133 minus 1843 = 290), din cadrul cărora am parcus deja mai mult de jumătate. Exact însă la jumătatea acestui timp (1989) se schimbă întreaga cultură politico-religioasă europeană şi mondială, făcând posibilă declanşarea, de data aceasta în Europa, a fazei a doua a Reformei religioase a secolului al XIX-lea sau a adventismului secundar (final). Un fapt foarte important pentru România, ţara de vârf, atât a adventismului european, cât şi a adventismului care mai conţine urme de tip antropo-hristrocentrist. Acest ultim aspect reprezentând, de fapt, fundamentul doctrinar al mântuirii în cadrul Reformei religioase a secolului al XIX-lea (Apoc. 14, 12).

O asemenea manifestare de cercetare şi de stabilire corectă a principiilor biblice doctrinare – doctrina mântuirii, doctrina profetică şi doctrina organizatorică - nu este posibilă atâta timp cât există monopolul aşa-zis profetic al Ellenei White. Este de recunoscut, cu tot respectul cuvenit, rolul său istoric deosebit, în prima jumătate a adventismului (1843-1989), dar este total necesar sa ne despărţim doctrinar de autoritatea sa, în cea de-a doua jumătate a adventismului (1989-2133).

Cea de-a doua fază a Reformei religioase a secolului al XIX-le este de tip profetic „amar” (Apoc. 10,10), şi nu mai foloseşte instrumente de logică medievală sau de început de modernism, ci intrumentele culturii moderne şi postmoderne, cu mari perspective mai ales în viitorul sistem filozofic al lumii - neomodernismul - care deja se iveşte la orizont. Atunci se va diferenţia cu claritate ceea ce aparţine absolutismului şi ceea ce aparţine relativismului filozofic şi religios. Misiunea Reformei religioase a secolului al XIX-lea de tip secundar constă în importantă poruncă divin-profetică: „Trebuie să proroceşti din nou” (Apoc. 10, 11).



.................................................. .................................................. .................................................. ......
p.s sper ca 2133 nu reprezinta o alta data fixata pentru revenirea lui Iisus, in spiritul lui Miller si a pionierilor adventi. In rest, interesant, o analiza destul de pertinenta.