[Moroco]

Psalm de umilinta.

Iata-ma Tata cat sunt de uituc. Am uitat sa-ti dau buna ziua.
Iata-ma mama cat sunt de nauc. Am atzipit cand se slujea liturghia.
Iata-ma surorilor cu inca un truc. Am ras vulgar cand va pazeati in ruga fecioria.
Iata-ma fratele meu mai mare si mai mic, sunt istovit, am trandavit framantand in masca toata prostia... si nebunia.

Acum daca m-am aratat cum sunt, o faptura obosita, incat nu mai pot spune nici macar un cuvant sa-mi alung neglijenta prea plictisita, va rog sa ma credeti ca nu glumesc atunci cand gandesc despre cat de mult sa-mi mai lungesc neputinta prea pripita.

Sigur ca ma tem, mereu ma tem ca se va deschide o poarta
Si ca dincolo de ea ma va lua cineva de toarta.

Sigur ca plang, singuratatea ma-ncearca,
Mi-e frica si strig in ascuns, in intuneric,
Strig fara glas spre abisul de sub barca.
Acolo strig si acolo mi-e frica, sa nu cumva sa fiu vazut de cineva,
Inghetat strig, ca un nepot cadaveric,
Acolo plang fara glas nu dupa surasul Giocondei sau al Heroshimei,
Sau dupa tacerea infricosatoare a Fatimei, vrand sa ma laud ori sa ma aplaud,
ci plang mult acolo un plans de nimic, aproape isteric... plang dupa puterea de a iubi, ca sa iubesc,
caci vreau sa iubesc iubind mult cu iubire si cu umilinta, dupa atata vreme buna risipita in stiinta.

Ca mutul la Cuvant plang fara lacrimi... deci plang ca sa iubesc, cu mila umilita plang, asa de simplu ca orisice faptura prea smerita, neinsemnata si amenintata, vazandu-si in oglinda crucii mintea rapitoare cea smintita, gonflandu-se mereu spre lucruri trecatoare, ce nu mai vrea sa-si recunoasca nici ziua in amiaza mare, pe tatal sau Lege si Credinta, pe mama sa o Carte Sfanta proorocind un bine vesnic pe o Cale stramta, daruind in zborul luminos al unitatii deofiinta o harnica slujire neinfranta, in neclintita pace de pe stanca... pentru mult dor si pomenire Sfanta.

Acolo unde nu m-aude Dumnezeu plang dupa El.
Acolo unde nu ma stie.

Oare as vrea de-acolo sa ma-nvie?