Multumesc, Mirela, pentru cuvintele tale binevoitoare :)
Ma gandesc acum la o metafora, imi trece prin minte o imagine:
In cartierul unde locuiesc eu, de obicei oamenii isi vad de ale lor, vietuind impreuna, cu bune si mai putin bune, din Mila lui Dumnezeu. Deodata se aduna nori negri si izbucneste o furtuna, neasteptata de nimeni, care cuprinde toate strazile, toate casele, blocurile .... Nu iarta pe nimeni.
E o furtuna care aduce printre rafale de vant nemilos tot felul de lucruri, smulse din locurile pe unde a trecut... Aduce cu ea chiar pagini de carte, sau carti intregi, cine stie pe unde gasite...
Le vantura prin aer ca pe un bici cu multe cozi si cartile devin obiecte contondente, duhul lor nu mai conteaza acum, nici slova, conteaza doar forta cu care sunt purtate de uragan...
Carti pe care, dealtfel, in vremuri de liniste oamenii le citesc, le dezbat, se folosesc de ele cu bucurie si aduc multumire lui Dumnezeu pentru folosul primit....
In ce ma priveste, trag storul, inchid bine usa si astept, facind ceva folositor intre timp, pana trece furtuna.
Apoi viata isi reia cursul firesc.